11.4 C
București
duminică, 24 octombrie 2021 - 21:03

7.055 de sancțiuni contravenționale într-o singură zi

spot_img

Polițiștii au reținut 338 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce

 politist-rutier

Polițiștii de la rutieră și cei de la ordine publică au constatat 81 de infracțiuni și au aplicat 7.055 de sancțiuni contravenționale, vineri, în timpul acțiunii coordonate de Poliția Română pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, potrivit unui comunicat al IGPR.

La acest sfârșit de săptămână, sub coordonarea Direcției Rutiere, cu sprijinul Direcției de Ordine Publică din cadrul IGPR, la nivel național, sunt monitorizate cu prioritate sectoarele de drumuri cu valori ridicate de trafic. În perioada 13-15 iunie, polițiștii utilizează peste 400 de aparate de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, amplasate în “cascadă”.

Vineri au fost prezenți în stradă 1.090 de polițiști de la rutieră și 250 de polițiști de ordine publică, fiind utilizate 444 de aparate radar.

Tot vineri au fost constatate 81 de infracțiuni, dintre care 69 la regimul circulației și au fost aplicate 7.055 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.204.253 de lei.

Dintre sancțiunile aplicate, 4.070 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 88 pentru depășiri neregulamentare, 34 pentru consum de alcool și 2.814 pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, polițiștii au reținut 338 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, dintre care 99 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare, 88 pentru depășiri neregulamentare, 34 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice și 117 pentru alte abateri de circulație.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au retras 161 de certificate de înmatriculare.

C.A.