11.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 0:01
No menu items!

2 ianuarie 2023, cea mai caldă zi de ianuarie din istoria României. Recorduri incredibile de temperatură

spot_img

2 ianuarie a fost cea mai caldă zi de ianuarie din istoria măsurătorilor înregistrate la 17 staţii meteo din ţară. Temperatura cea mai ridicată a fost înregistrată la Pătârlagele, unde s-au înregistrat 21,3 grade Celsius.

Potrivit informaţiilor publicate pe pagina de Facebook a organizaţiei Severe Weather Alert – România, care citează date ale Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), 2 ianuarie 2023 a fost cea mai caldă zi de ianuarie din istoria măsurătorilor la 17 staţii meteorologice.

Totodată, la 3 staţii meteorologice s-au depăşit recordurile stabilite pe parcursul zilei de duminică.

Astfel, la Pătârlagele s-au înregistrat 21,3°C (record anterior: 20°C), la Târgovişte: 21,2°C (record anterior: 20,2°C), la Câmpina: 20,8°C (record anterior: 20,6°C), la Piteşti: 20,2°C (record anterior: 19,4°C), la Câmpulung Muscel: 18,8°C (record anterior, stabilit duminică: 18,3°C), la Titu: 18,5°C (record anterior: 17,8°C), la Piatra Neamţ: 18,0°C (record anterior, stabilit duminică: 17,9°C), la Bisoca: 17,3°C (record anterior: 16,9°C), la Bucureşti Băneasa: 17,2°C (record anterior: 17,1°C), la Roman: 16,6°C (record anterior: 15,6°C), la Sinaia 1.500 m: 16,4°C (record anterior: 14,3°C), la Fundata: 14,9°C (record anterior: 14,4°C), la Cuntu: 13,6°C (record anterior, stabilit duminică: 12,4°C), la Semenic: 13,6°C (record anterior: 13,0°C), la Penteleu: 12,5°C (record anterior: 12°C), la Poiana Stampei: 10,6°C (record anterior: 10,4°C), la Bâlea Lac (2.071 metri altitudine): 8,3°C (record anterior: 8°C).

Temperaturi mai ridicate decât cele normale, în cea mai mare parte a lunii ianuarie

Meteorologii anunţă temperaturi mai ridicate decât cele normale în cea mai mare parte a lunii ianuarie, iar în ultima săptămână din lună, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 02.01.2023 – 09.01.2023

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sud-vestice. Excepţie va face nordul extrem al ţării, unde cantităţile de precipitaţii vor fi local excedentare.

Săptămâna 09.01.2023 – 16.01.2023

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile intracarpatice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi local excedentare în regiunile vestice, sud-vestice şi local în cele estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Săptămâna 16.01.2023 – 23.01.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Săptămâna 23.01.2023 – 30.01.2023

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

                                                                                                                  Adina Silav