9.1 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 6:23
No menu items!

Şova: Există peste un milion de amenzi pentru neplata rovinietei neachitate în ultimii trei ani

spot_img

rovinieta

Ministrul Dan Şova a declarat, luni, că sunt peste un milion de amenzi pentru neplata rovinietei, neachitate în ultimii trei ani. El a arătat că a propus trecerea acestora de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) la Ministerul de Finanţe, pentru a intra sub incidenţa Codului de procedură fiscală.

„În momentul acesta, pentru amenzile din rovinietă care nu se achită se merge pe linia proceselor şi recuperărilor în instanţă. Noi avem o propunere care se află acum pe circuitul legislativ, o să vedem şi cu colegii de la Finanţe, pentru că la CNADNR de-a lungul ultimilor trei ani s-au strâns peste un milion de amenzi pentru neplata rovinietei, neachitate. Am propus ca, până la urmă, aceste amenzi să treacă la Ministerul de Finanţe, prin Codul de procedură fiscală, să vedem dacă o să fie de acord şi Ministerul de Finanţe. Trebuie să găsim o soluţie”, a spus Şova.

În ceea ce priveşte creşterea preţului rovinietei, Dan Şova a precizat că această majorare se referă în special la vehiculele comerciale care tranzitează România, acolo unde tarifele sunt cele mai mici din UE. „Rovinieta pe an creşte de 28 la 32 (euro – n.r.), din câte am văzut propunerea care a venit de la CNADNR. Dar, creşterea în general se referă la cei care au rovinietă pe 7 sau 10 zile. Asta nu se referă la cetăţenii români care au un autoturism proprietate personală, ci la creşterea rovinietei pentru vehiculele comerciale care tranzitează România, pentru că sunt tarife foarte mici în comparaţie cu orice alt stat UE”, a mai spus Şova.

Ministrul a precizat că proiectul privid modificarea preţurilor la roviniete se află în circuitul de avizare.

„Ceea ce pot să spun este că iniţiativa a plecat de la un calcul care se face pe baza unor indici  – care sunt la CNADNR  – de calcul al rovinietei şi pe baza a ceea ce solicită Ministerul de Finanţe. Nu ştiu dacă această creştere va rămâne de 60%”, a conchis Dan Şova.

Andrei Tudor