13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 20:47
No menu items!

Vodafone Germania desființează 500 de locuri de muncă. O parte din operațiuni va fi mutată în România

spot_img

Vodafone Germania desființează 500 de locuri de muncă în Germania. O parte din operațiuni va fi mutată în România

Grupul britanic de telecomunicaţii Vodafone va desfiinţa 500 de locuri de muncă la divizia din Germania, urmând să transfere părţi ale principalelor operaţiuni regionale în România şi operaţiuni de IT în India, potrivit unui document intern transmis angajaţilor germani, citat de Bloomberg.

Scrisoarea către angajaţi este semnată de Jens Schulte-Bockum, directorul general al Vodafone Germania. Acesta nu precizează numărul de posturi care urmează să fie transferate în România şi în India. ”Presiunea comercială creşte”, iar reglementarea în acest domeniu este ”ostilă investiţiilor de ani buni”, a scris Schulte-Bockum.

De asemenea, Vodafone Germania va reduce salariile entry-level şi va înfiinţa un centru de servicii pentru clienţi.

În februarie, Vodafone a ajuns la un acord pentru desființarea a 620 de locuri de muncă în Spania.

Luna trecută, Vodafone România Vodafone a anunțat deschiderea, la București, a Centrului Regional de Operațiuni de Rețea „Danubius”, care deservește mai multe divizii Vodafone din Europa cu activități de monitorizare și gestionare a incidentelor de rețea, pentru serviciile de voce și date.

Începând din 2011, Centrul Danubius a asigurat, progresiv, servicii pentru rețelele Vodafone din România, Italia, Grecia și Germania. De luna trecută, au fost incluse rețelele din Olanda, Cehia și Albania. Numărul total de clienți care comunică în cele șapte rețele Vodafone monitorizate din Centrul Regional din București este de 90 milioane.

Echipa Centrului Danubius este formată din 250 de ingineri români, cu varsta medie de 29 de ani, care asigură operațiuni precum: monitorizarea rețelelor 2G/3G/4G, gestionarea incidentelor de rețea, dispecerizarea alarmelor din teritoriu sau interacțiunea cu echipele locale de suport tehnic.

Vlad Bârleanu

foto: investorsintelligence.co.uk