13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 22:28
No menu items!

Profesorii continuă marți protestele, în fața Guvernului

spot_img

Peste 300 de profesori au protestat, luni, în Bucureşti în faţa Guvernului, cerând majorarea salariilor, 6% din PIB pentru Educaţie, dar şi măsuri împotriva violenţei faţă de profesori. Sindicaliştii au anunțat că protestele vor continua marți, când sunt așteptați mai mulți participanți.

Protestul de luni a început la ora 15.00, iar reprezentanții protestatarilor au depus la Registratura Guvernului o scrisoare cu revendicările lor.

“Am depus această scrisoare și, ca multe altele, va rămâne acolo. Soluția este una singură. Sunteți aici prezenți membrii Colegiului național al liderilor FSLI. Sunteți prezenți și alți colegi din birourile județene și vă rog să mergeți în teritoriu și să-i convingeți pe colegii noștri că, dacă nu vom veni 20.000-25.000 de oameni, nu se va rezolva nimic. Puterea este în mâinile noastre și trebuie să o folosim”, le-a spus unul dintre lideri sindicali celor prezenți.

Protestatarii au strigat: “Vom ieși în stradă, lumea să ne vadă”, “Demisia”, “Demisia din respect pentru cadrul didactic”, “Demisia pentru tinerii, pentru elevii care se chinuie în școlile din România”.

Protestatarii reclamă, printre altele, faptul că Executivul nu a aprobat proiectul Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, elaborat pe baza Memorandumului aprobat de premierul Dacian Cioloș pe 12 ianuarie 2016.

Potrivit Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), proiectul propus de Ministerul Muncii, în urma discuțiilor dintre grupul interministerial și reprezentanții instituțiilor bugetare, urma să elimine actualele inechități și dezechilibre din salarizarea personalului din sectorul public.

“Cu toate acestea, Guvernul Cioloș nu l-a înaintat Parlamentului spre adoptare. Actualul sistem de salarizare, mai ales pentru personalul din învățământ, este complet nemotivant, nu încurajează performanța profesională și nu atrage către acest sector vital tinerii cu vocație pentru meseria de dascăl”, se arată într-un comunicat al FSLI.

În plus, sindicaliștii consideră că este incorect modul de stabilire a costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, „atâta timp cât se pleacă de la un <<dat>> al Ministerului Finanțelor Publice și nu de la nevoile reale de finanțare ale unităților de învățământ”, precum și “inactivitatea factorilor de decizie în stoparea <<fenomenului>> de depășire a numărului de antepreșcolari/preșcolari/elevi la grupă/clasă, cu mult peste cel prevăzut de art. 63 din Legea educației naționale”.

Pe lista nemulțumirilor sindicaliștilor se mai regăsesc: nedecontarea, în integralitate, de către toate autoritățile publice locale, a cheltuielilor pentru naveta la și de la locul de muncă a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat, creșterea alarmantă a numărului de agresiuni fizice și verbale asupra personalului didactic, săvârșite de elevi și reprezentanții legali ai acestora, neadaptarea conținutului programelor școlare la nevoile de formare ale elevilor și la cerințele de pe piața forței de muncă, inexistența dreptului legal al personalului didactic de predare cu o vechime efectivă în învățământ de cel puțin 34 de ani de a se pensiona la cerere, cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei, neadoptarea unor măsuri legislative care să conducă la depolitizarea funcțiilor de conducere din învățământ.

Totodată, cadrele didactice amendează supraîncărcarea activității desfășurată de personalul nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar, generată de reducerile de posturi din anii anteriori, concomitent cu măsurile de suspendare a ocupării posturilor vacante/devenite vacante, precum și lipsa autorizației sanitare de funcționare pentru mii de unități de învățământ.

FSLI reprezintă drepturile și interesele a aproximativ 178.000 de membri de sindicat, adică peste 60% din totalul salariaților din învățământul preuniversitar.

R.D.