Poșta Română raportează un profit de 3,5 mil. € la şase luni

Compania Naţională Poşta Română a înregistrat, în primele şase luni din 2016, un profit brut de 19,6 milioane de lei (4,4 milioane de euro), în creştere cu 5% faţă de perioada similară a anului trecut. Rezultatul net s-a ridicat, în acelaşi interval, la 15,8 milioane de lei (3,5 milioane de euro), în creştere cu 2,5% faţă de primele şase luni din 2015, potrivit unui comunicat al companiei.

În acest interval, s-au înregistrat creşteri la majoritatea categoriilor de venituri. Veniturile din colete au crescut cu 17,8% faţă de primele şase luni ale anului trecut, iar cele din serviciul Confirmare de primire (AR) – cu 11%. Serviciul Express (PrioriPost) a crescut cu 10,7%, iar veniturile din poşta de scrisori au înregistrat un avans de aproape 7%.

Pe de altă parte, migrarea clienţilor spre plata facturilor prin bănci sau prin alte mijloace electronice a dus la diminuarea veniturilor totale cu 0,4%, până la 562 milioane de lei, faţă de 564 milioane de lei în primele şase luni din 2015.

”În condiţiile unor resurse financiare limitate şi a unei concurenţe în creştere, Poşta Română a reuşit să securizeze veniturile pe principalele categorii de servicii. Lansarea unor produse inovative ca PostCollect, transferul de bani online sau îmbunătăţirea modalităţilor de furnizare a serviciilor pe segmentul de coletărie au influenţat pozitiv cifra de afaceri a companiei. Pe de altă parte, lipsa investiţiilor în tehnologie, cheltuielile fără cap şi risipa din trecut au afectat segmente precum încasarea de facturi. Nu ne mai permitem ca tot profitul obţinut să meargă spre plata datoriilor istorice. Orice disponibilitate financiară a companiei trebuie canalizată spre investiţii corect fundamentate, care să asigure un profit sigur şi consistent pentru operatorul naţional de servicii poştale”, a declarat Alexandru Petrescu, directorul general al Poştei Române.

În acelaşi timp, cheltuielile Poştei Române au scăzut, în primele şase luni ale anului, până la 543 de milioane de lei, faţă de 546 de milioane de lei în perioada similară a anului trecut. Reducerea unor categorii importante de cheltuieli (carburanţi, chirii, încălzire, energie electrică), ca efect al încheierii unor contracte mai avantajoase, a influenţat semnificativ acest indicator. Pe de altă parte, creşterea cheltuielilor cu personalul a avut o influenţă nefavorabilă. Avansul s-a datorat corelării salariilor din Poşta Română cu salariul minim brut pe economie (majorat în iulie 2015 şi mai 2016) şi creşterii cheltuielilor cu plăţile compensatorii, ca efect al eşalonării la plată a acestor drepturi pentru salariaţii disponibilizaţi în ultimul trimestru al anului 2013.

Poşta Română a încheiat anul 2015 cu un profit operaţional de 6,8 milioane de lei. Rezultatul final a fost afectat negativ de amenda Consiliului Concurenţei (33 de milioane de lei), pentru fapte presupus a fi săvârşite în perioada 2011 – 2012 şi pe care Poşta Română a contestat-o în instanţă. În Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al companiei pentru anul 2016 este prevăzut un rezultat brut pozitiv de 4 milioane de lei.

T.S.

NICIUN COMENTARIU