13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 23:41
No menu items!

Ponta: Cazul „Nana” a scos la iveală un fenomen al retrocedărilor ilegale până la nivel de președinte

spot_img

nana

Retrocedările ilegale au fost folosite în ultimii zece ani de persoanele publice, până la nivel de preşedinte, pentru îmbogăţire, a afirmat premierul Victor Ponta, miercuri, în ședința de Guvern, dând ca exemplu cazul „Nana”. Ponta și-a exprimat convingerea că, după decembrie, Justiţia „se va pronunţa în acest sens”.

Cazul de la Nana, descoperit de presă, a fost documentat de Corpul de control al prim-ministrului şi relevă un fenomen al retrocedărilor ilegale şi al persoanelor publice, până la nivel de preşedinte, care în aceşti zece ani au folosit retrocedările ilegale pentru îmbogăţirea proprie şi sunt convins că Justiţia, după decembrie, se va pronunţa în acest sens.

Victor Ponta

premier

În acest context, Victor Ponta le-a cerut membrilor Executivului să continue controalele administrative, astfel încât să fie descoperite şi alte eventuale nereguli.

Parchetul General a început urmărirea penală în cazul Nana, pentru conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în urma sesizării transmise de Corpul de control al premierului.

R.D.