18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 19:29
No menu items!

Ploi și temperaturi scăzute. Prognoza meteo pentru weekend

spot_img

Vremea se va menţine în general instabilă şi rece pentru această dată, au avertizat reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Astfel, potrivit meteorologilor, vineri vor fi înnorări temporar accentuate şi va ploua, mai ales sub formă de aversă, în majoritatea regiunilor. Excepţie vor face Oltenia şi vestul Munteniei, unde cerul va fi variabil, iar ploile se vor semnala pe arii restrânse, îndeosebi după-amiaza. În zona montană vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, mai ales la altitudini de peste 1.500 metri, iar vântul va avea intensificări cu viteze de peste 70 – 80 de kilometri/oră, viscolind şi spulberând zăpada, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. În Maramureş, Transilvania şi posibil în Moldova, trecător vor fi precipitaţii mixte. În regiunile estice, precum şi la munte, se vor cumula cantităţi de 15-20 l/mp şi izolat 25 l/mp. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, îndeosebi în prima parte a intervalului, cu rafale de până la 50-60 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 grade Celsius în Moldova şi în estul Transilvaniei şi 14-15 grade C în Oltenia, iar cele minime, în general, între minus 2 şi 6 grade C. Spre sfârşitul intervalului, în nord-vest şi centru şi izolat în restul teritoriului, se va produce brumă.

BUCUREŞTI

Vremea va fi în general instabilă şi rece pentru această dată. Cerul va fi temporar noros şi vor fi ploi, mai ales sub formă de aversă, în primele ore ale zilei şi din nou după-amiaza, când vor fi posibile şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în cursul zilei. Temperatura maximă va fi de 12 – 13 grade C, iar minima de 2 – 4 grade C.

LA MUNTE

Vremea va fi rece pentru această dată, cu valori termice mai scăzute decât cele din intervalul precedent. Vor fi înnorări temporar accentuate şi precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare cu depunere de strat nou de zăpadă, mai ales la altitudini de peste 1.500 m, iar vântul va avea intensificări cu viteze de peste 70 – 80 km/h, viscolind şi spulberând zăpada, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Spre sfârşitul intervalului, în zona Munţilor Apuseni, posibil şi în nordul Orientalilor, izolat se va produce  brumă.

Sâmbătă, vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar se menţine rece pentru această dată în majoritatea regiunilor. Cerul va fi temporar noros şi mai ales în prima parte a intervalului, vor mai fi ploi îndeosebi sub formă de aversă, local în centrul, estul şi sud-estul ţării şi izolat în rest, iar în zona montană precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va continua să prezinte intensificări la munte, cu peste 70 – 80 km/h pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, iar ziua şi în restul teritoriului, cu viteze mai mari în Moldova şi Dobrogea, unde va depăşi temporar 55 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 17 grade C, iar cele minime între minus 3 grade C în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 7 grade C pe litoral. Noaptea, se va produce brumă local în Maramureş, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei şi pe arii restrânse în rest.

LA MUNTE

Vremea se va menţine rece pentru această dată. Cerul va fi temporar noros şi mai ales în prima parte a intervalului, vor mai fi precipitaţii mixte. Vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze mai mari de 70 – 80 km/h pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Tendinţa temperaturii va fi de uşoară creştere. Noaptea, local se va produce brumă, cu precădere în zona Carpaţilor Occidentali şi jumătatea de vest a Carpaţilor Meridionali.

Duminică, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi posibil precipitaţii slabe, izolate, în primele ore, în Carpaţii Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat, iar pe creste va mai avea unele intensificări. În depresiuni, se menţin condiţii de producere a brumei. Temperatura aerului va continua să crească uşor.

R.D.