Ministrul de interne, despre efectele ninsorii: Nu sunt localități izolate, dar A2 este închisă; avem un deces

Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a declarat vineri că, în ciuda fenomenelor meteo, nu există localități izolate. Ea a precizat, însă, că autostrada 2 a fost închisă, precum și drumuri naționale și județene din mai multe zone.

Ministrul a adăugat că în localitatea Amara a fost înregistrat un deces.

Nu avem localități izolate. Autostrada A2 București – Constanța și 50 de sectoare, drumuri naționale din zonele afectate au fost închise în totalitate (…) pentru a preveni situațiile în care oamenii pot rămâne blocați din cauza viscolului și a ninsorii. Acționăm pe A2 pentru a scoate autovehiculele aflate în zona de risc cu echipaje ale forțelor de intervenție și echipaje ale poliției în coloană până la scoaterea ultimului vechiul de pe autostradă. În județele Brăila, Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea, drumurile naționale și județene sunt închise. În județul Buzău avem peste 70% drumuri închise. Porturile de la Marea Neagră au fost închise, iar porturile de la Dunăre nu sunt afectate. Nu avem tronsoane de cale ferată blocate, dar au fost anulate 45 de trenuri pe ruta București-Constanța“, a mai spus Dan la începutul ședinței de guvern.

Carmen Dan a afirmat că MAI a dislocat forțe și mijloace din județele care nu se află sub avertizări de vreme rea.

“Am avut Cod roșu în șapte județe din țară – Buzău, Brăila, Constanța, Tulcea, Ialomița, Vrancea și Călărași. Ialomița și Călărași au ieșit de sub Codul roșu la ora 13.00. Buzău. Brăila și Vrancea au Cod roșu prelungit până la ora 16.00. Constanța și Tulcea sunt pe Cod roșu prelungit până la ora 18.00. Avem cod portocaliu în 11 județe de la ora 14.00 la ora 18.00 și Cod galben în 15 județe până la ora 20.00. (…) Chiar în timpul acestei ședințe de guvern am primit informarea că în opt județe – Călărași, Buzău, Brăila, Constanța, Galați, Vrancea, Tulcea și Ialomița  – avem acum Cod portocaliu până la orele 23,00. Pe anumite zone rămânem pe Cod roșu”, a adăugat Carmen Dan.

Potrivit ministrului, traficul de la punctele de frontieră cu Bulgaria nu se poate desfășura, iar circulația este redirecționată.

“Autoritățile din Bulgaria au informat că, începând din această dimineață, toate drumurile naționale din nordul țării au fost închise, motiv pentru care traficul în punctele de frontieră nu se poate desfășura. Am luat măsurile necesare pentru restricționarea și redirecționarea circulației mijloacelor de transport spre teritoriul Bulgariei până la normalizarea situației”, a declarat ministrul.

Dan a mai apus că Aeroportul “Mihai Kogălniceanu” este închis, fiind anulate șase curse aeriene.

Totodată, a menționat aceasta, autoritățile au evacuat preventiv 641 de persoane care aveau nevoie de dializă și 170 de femei gravide. Există 60 de localități fără curent electric, sunt afectați 45.160 de consumatori, a precizat ministrul.

În contextul fenomenelor meteo extreme, Dan a anunțat și un deces, în localitatea Amara, județul Ialomița.

“O femeie de 57 de ani cu probleme cardiace cronice și de diabet a fost găsită decedată la locuință. Echipajul de pe ambulanță a fost anunțat la ora 10.27, ambulanța cu vola în față a plecat la ora 10.29. A ajuns la domiciliul pacientei la 11.20. Pacienta a fost găsită decedată și cauza morții nu poate fi evidențiată decât în urma autopsiei”, a afirmat demnitarul.

Ministrul a mai precizat că, începând de la ora 20.00 până sâmbătă la ora 10.00, aria de manifestare a fenomenelor meteo se va restrânge către estul țării, însă temperaturile vor fi foarte scăzute, de minus 15 – minus 20 de grade Celsius.

“Pentru gestionarea situațiilor de urgență în județele aflate sub avertizare meteo, MAI a mobilizat peste 8.700 de lucrători și 4.600 de mijloace tehnice. Avem, până la ora 10.30, peste 500 de intervenții medicale efectuate”, a mai spus ministrul afacerilor interne.

R.D.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ