Luni începe Festivalul de Film Românesc de la Londra. Vezi programul complet

Festivalul de Film Românesc de la Londra (FFR), unul dintre cele mai importante evenimente dedicate culturii române în Marea Britanie, va avea loc de luni, 30 noiembrie, până duminică, 6 decembrie.

”Festivalul prezintă o selecție atractivă și provocatoare de titluri, în spațiul uneia dintre cele mai cunoscute săli de cinema din Londra: Curzon Soho”, potrivit unui comunicat al organizatorilor.

Invitați speciali din România vor fi prezenți la proiecții și evenimente conexe: regizorul Stere Gulea (‘Moromeții’), actorii Andreea Vasile (‘De ce eu?’) și Toma Cuzin (‘Aferim!’, ‘Comoara’), scenaristul Alexandru Baciu (‘Un etaj mai jos’) și producătoarea Florentina Onea (‘Box’).

”Festivalul de Film Românesc de la Londra este un brand care a împlinit doisprezece ani. Un eveniment de tradiție, care se bucură de o audiență foarte dedicată. Când a fost inițiat FFR, în 2003, Noul Val al cinematografiei românești tocmai se lansa, aducând în prim plan actori și regizori remarcabili. Susținut și insiprat de aceste noi talente extraordinare, festivalul a devenit din ce în ce mai puternic. FFR a crescut constant, prin prezentarea unor producții cinematografice românești foarte diverse, de cea mai bună calitate”, a declarat Ramona Mitrică, director al festivalului.

FFR este o iniţiativă non-profit, sprijintă din punct de vedere financiar de granturi şi sponsorizări. FFR este organizat de Profusion International, în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei din România, Uniunea Cineaștilor din România şi Cinematografele Curzon din Londra, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.

Program:

Luni, 30 noiembrie – Moromeții, regia Stere Gulea

Joi, 3 decembrie – Aferim!, regia Radu Jude

Vineri, 4 decembrie – De ce eu?, regia TudorGiurgiu

Sâmbătă, 5 decembrie – Un etaj mai jos, regia Radu Muntean

Duminică, 6 decembrie – Box, regia Florin Șerban, și Comoara, regia Corneliu Porumboiu

NICIUN COMENTARIU