Inspecția Judiciară – noi precizări privind protocolul încheiat cu SRI

Reprezentanții Inspecției Judiciare (IJ) au venit, joi, într-un comunicat de presă cu precizări legate de protocolul încheiat cu SRI, document care nu mai este în vigoare de la începutul anului 2017. Oficialii IJ fac clarificări în legătură cu aspectele ce nu au fost conținute de protocol, deoarece conținutul documentului este în continuare clasificat, procedura de declasificare fiind declanșată pe 28 martie anul acesta. 

Ce putem să facem este să discutăm despre ceea ce NU formează obiectul protocolului şi credem că este la fel de important. Activitatea Inspecţiei Judiciare este reglementată de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, care prevede, printre altele, atribuţiile inspectorilor judiciari, precum şi categoriile de documente pe care instituţia, prin inspectorii judiciari, le întocmeşte, şi procedura aferentă întocmirii şi comunicării acestora. Principalele documente pe care inspectorii judiciari le emit, în exercitarea atribuţiilor pe care le au, sunt rezoluţiile, în procedura disciplinară, şi rapoartele de inspecţie, în celelalte proceduri.“, se arată în comunicatul IJ.

Reprezentanții IJ dau asigurări “ferme” că

  • Niciuna dintre atribuţiile Inspecţiei Judiciare nu a format obiectul niciunui protocol, conţinând sau nu informaţii clasificate, cu nicio instituţie publică.
  • Nicio rezoluţie, raport sau alt document emis de Inspecţia Judiciară nu a fost comunicat vreunei entităţi în baza vreunui protocol.
  • Verificările Inspecţiei Judiciare au fost efectuate exclusiv în cazurile şi cu respectarea procedurii prevăzute de lege, prin inspectorii judiciari şi niciodată prin sau cu suportul altor persoane din afara instituţiei, acestea neavând acces la niciuna dintre verificările efectuate.

R.D.

NICIUN COMENTARIU