15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 16:43
No menu items!

Gorj: Medici, asistente şi poliţişti – cercetaţi pentru luare de mită

spot_img

perchezitii

Patru medici, trei asistente, doi agenţi de poliţie şi patru instructori auto sunt suspectaţi de luare de mită pentru eliberarea unor documente medicale şi a altor acte necesare obţinerii permisului de conducere. Nu mai puțin de 17 percheziții au avut loc, luni dimineață, în această cauză.

Potrivit unui comunicat de presă comun al Parchetului General și al Direcției Generale Anticorupție (DGA), percheziţiile sunt coordonate de un procuror de la Parchetul General şi sunt făcute de ofiţeri DGA, fiind vizate fapte de corupţie săvârşite de mai multe persoane referitor la eliberarea unor documente medicale şi alte înscrisuri necesare pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi pentru promovarea probei practice în vederea obţinerii permisului de conducere.

În această cauză a fost începută urmărirea penală faţă de doi agenţi de poliţie şi un informatician (personal civil), toţi din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Gorj, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită, au precizat sursele citate.

Alţi patru instructori auto şi un intermediar sunt învinuiţi în acelaşi dosar pentru trafic de influenţă, în scopul obţineri unor permise de conducere pentru mai multe persoane.

De asemenea, au mai fost puşi sub învinuire patru medici şi trei asistente medicale, precum şi fiul unui medic, fiind acuzaţi de luare de mită, trafic de influenţă, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi abuz în serviciu în vederea întocmirii unor fişe medicale.

R.D.