4.8 C
București
marți, 19 martie 2024 - 5:13
No menu items!

Fostul șef al Poliției Rutiere, Lucian Diniță, achitat în dosarul fabricat de DNA

spot_img

Fostul șef al Poliției Rutiere, Lucian Diniță, a fost achitat, luni, de judecătorii Tribunalului București, într-un dosar instrumentat de procurorii DNA, pentru un presupus trafic de influență.

Tribunalul București a decis, luni, achitarea fostului șef al Direcției Poliției Rutiere, Lucian Diniță, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență. Decizia nu este definitivă putând fi atacată de DNA. 

Potrivit rechizitoriului, la 22 septembrie 2011, urmare săvârșirii unei contravenții la regimul circulației, omul de afaceri Gheorghe Deaconeasa a rămas fără permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile. Ulterior, în condițiile respingerii în mod irevocabil a plângerii contravenţionale, la data de 21 martie 2012, Deaconeasa a predat permisul de conducere Serviciului Rutier Vâlcea, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie. Din acest moment, potrivit dispozițiilor legale, a început să curgă termenul de 90 de zile pentru care iniţial s-a dispus măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce. În aceste împrejurări, afaceristul a încercat să-și recupereze permisul mai devreme de 90 de zile.

Astfel, prin intermediul şi cu sprijinul lui Maricel Ilie, omul de afaceri a luat legătura şi s-a întâlnit la sediul Direcţiei Poliției Rutiere, cu Lucian Diniţă. În urma întâlnirii şi a discuţiilor purtate, soluția era de a reduce perioada de suspendare la minim 30 de zile în urma promovării testului pentru verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie.

Concret, spun procurorii, Lucian Diniță s-ar fi prevalat de influența pe care o avea ca șef al conducătorilor serviciilor rutiere din țară, făcând demersuri efective la nivelul Serviciului Rutier Vâlcea, care putea dispune reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule. Ulterior, în data de 19 aprilie 2012, Gheorghe Deaconeasa s-a prezentat la Serviciul Rutier Vâlcea, unde a susținut testul pentru verificarea cunoștințelor în vederea reducerii perioadei de suspendare, pe care l-a promovat.

În consecință, la data de 21 aprilie 2012, Serviciul Rutier Vâlcea a restituit inculpatului Deaconeasa Gheorghe permisul de conducere.  Pentru „ajutorul” acordat, Lucian Diniță a primit de la omul de afaceri produse alimentare în valoare de 672,5 lei – un miel, doi curcani și 5 kg de păstrăv, susțineau procurorii.

Andi Topală