11.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 0:51
No menu items!

Florin Georgescu, atac la baronii din Modrogan

spot_img

Florin Georgescu, ministru al Finanţelor, a participat marţi seara la reuniunea Clubului de la Bucureşti, unde a venit în calitate de analist – spune el – pentru că şi-aluat o zi de concediu. Într-un discurs extrem de tehnic, care a pierdut la un moment dat atenţia auditoriului din Aula Bibliotecii Naţionale, Florin Georgescu i-a atacat, în mod suprinzător, pe cei care stau prin zona Modrogan, fără a da însă vreun nume.

ANAF trage cu obuze în vrăbii, după care, nimic

Iniţial, Florin Georgescu a criticat activitatea ANAF despre care a spus că trage cu obuze în vrabii si cu alice în elefanti si rinoceri pentru ca, după aceea, să nu se mai întâmple nimic. Georgescu a explicat apoi că acest lucru se întâmpla din cauza listelor care se fac si telefoanelor care se dau.

Potrivit vicepremierului, există o serie de firme care declară ca au pierderi, dar în acelasi timp sunt împrumutate de acţionari şi a adăugat că, dupa ce şi-a trimis oamenii în control, a descoperit că o firmă ai căror patroni stau în Modrogan la numarul 4A, apartamentul 11 şi 12, are pierderi de peste 100 de milioane de lei în ultimii ani. ”Firma are venituri subfacturate, dar are cheltuieli foarte mari. (…) Patronul se plimba cu clasa business, da 600.000 de pe avion. Dupa ce are pierderi de peste o sută de milioane, acţionarii împrumută firma cu 40 de milioane”, a spus Florin Georgescu fără a da însă alte detalii legate de numele firmei. El a mai prezentat cazul unei firme de consultanta, care declara pierderi foarte mari, dar nu le poate justifica.

Georgescu i-a tăiat macaroana lui Iliescu

”La nivel macroeconomic, adică cum se spune la caroserie, acum stăm bine. Avem o creştere economică modestă, dar e mai bună decât recesiunea. (…) Unii au beneficiat de fructe şi alţii au plătit în cea mai mare măsură rezultatele ajustării economice, adică cei care nu au câştigat în perioada 2005 – 2008”, a spus în prezentarea sa ministrul de Finanţe care a criticat şi cota unică. Aflat în prezidiu alături de Georgescu, fostul preşedinte Ion Iliescu a intervenit pentru a face o serie de consideraţii în privinţa ineficienţei cotei unice. ”Vă rog să o faceţi după campanie, domnule preşedinte, altfel se rupe coaliţia de guvernare”, i-a spus în glumă Florin Georgescu, iar Ion Iliescu nu a mai insistat.

Văcăroiu: În ţara noastră se fură mult

Din sală a intervenit în cadrul reuniunii preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, care a afirmat că în ţara noastră se fură mult. El a făcut un apel pentru un guvern mai dur şi a promis că şi instituţia pe care o conduce va deveni mai dură. Fostul premier a mai spus că economia subterană a României este aproape dublă faţă de cea a Uniunii Europene. ”Anii care urmează vor fi unii dintre cei mai grei pentru România, din foarte multe considerente. (…) Se fură prea mult. (…) Curtea de Conturi are nevoie de autonomie totală, de independenţă totală şi de ceva surse financiare, pentru că aparatul singur are o pregătire corespunzătoare şi avem o forţă umană cu pregătire serioasă şi pentru că e singurul organ care pătrunde sub aspectul controlului în primării în mediul rural”, a declarat preşedintele Curţii de Conturi.

Iliescu: Suntem o ţară cu potenţial

„Suntem o ţară cu potenţial care acuma e subminat, dar care poate fi refăcut  şi printre obiectivele noastre strategice acesta poate fi un obiectiv realist. Deci, cred că o concluzie a acestei chestiuni este să constituim o echipă care să fundamenteze nişte măsuri în viitorul program de guvernare, care să vizeze câteva direcţii de acţiune în probleme acute”, a tras concluzia preşedintele Clubului de la Bucureşti, Ion Iliescu.

Clubul de la Bucureşti este o organizaţie neguvernamentală care se reuneşte periodic şi care reuneşte specialişti ai mediului academic, universitar, economic, bancar, reprezentanţi ai mediului sindica, patronal. Dintre fondatorii acesteia fac parte guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. foştii premieri, foşti miniştri, reprezentanţii Academiei Române, foşti şi actuali parlamentari. (C.C.)