Elan Schwartzenberg, primele declarații după plecarea din România: Codruț Marta trăiește. Poate mă întorc cu el

Plecat din România de aproape șase ani și urmărit internațional, omul de afaceri Elan Schwartzenberg a făcut primele declarații publice. Într-un interviu realizat în Israel de jurnalista Sorina Matei și difuzat, vineri seara, de postul B1 TV, Schwartzenberg a vorbit despre dispariția lui Codruț Marta – fostul șef de cabinet al lui Sorin Blejnar, în mandatul acestuia la conducerea ANAF -, despre afacerea “Black Cube”, despre cât de influent este “grupul de la Monaco” și a acuzat de abuzuri procurori DNA care l-au anchetat, dar și pe șefa acestei instituții, Laura Codruța Kovesi, și pe fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea. 

Despre Sebastian Ghiță și influența lui Florian Coldea

  • Am fost desemnat un fel de Al Capone al României. Am făcut o greșeală ireparabilă că nu am vorbit.
  • Nu am fost niciodată mogul. Am luat la un moment dat Realitatea Tv și m-am trezit deposedat de ea: am fost acuzat că nu am achiziționat niciodată stația, am fost acuzat de evaziune fiscală, de brancrută frauduloasă, spălare de bani. Eu am încheiat un contract cu Sorin Ovidiu Vîntu, copiii acestuia au declarat că mi-au vândut, am amenajat un sediu costisitor, am achiziționat echipament, am plătit salarii un an, inclusiv datorii istorice – una dintre acestea către Stelian Tănase – i-am dat niște bani pe care nu-i datoram niciodată, i-am virat banii într-un cont privat în Franța (câteva zeci de mii de euro), apoi a făcut un articol mizerabil la adresa mea. Dovezile sunt la DNA. Am plătit multe datorii istorice din perioadele SOV – Ghiță.
  • Cu Ghiță nu am nicio problemă, m-am întâlnit cu el în 2011, când avea managamentul stației. Mi-a spus: am intrat într-un joc foarte mare, sunt captiv la SRI și la DNA. Dacă-mi ajută Dumnezeu voi scăpa, dacă nu, voi ajunge la pușcărie sau la 3 metri sub pământ.
  • Când CNA i-a aprobat licența fără să aibă echipament, mi-am dat seama că Sebi Ghiță nu m-a mințit și că avea susținerea totală a lui Coldea.
  • Dorin Cocoș mi-a spus că e foarte rău ce fac, că lui, personal, Coldea i-a cerut să dea 500.000 euro la Realitatea.
  • După un an de investiții, reprezentanții Rovigo – Deleanu, lichidatorul, m-au invitat la ei și mi-au spus că au niște presiuni foarte mari din partea SRI și într-o zi m-am trezit că am pierdut pachetul majoritar de acțiuni în favoarea lui Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru.
  • Nu l-am întâlnit niciodată pe Coldea. Cu Maior m-am văzut o singură dată, la o discuție, m-a rugat să trec pe la generalul Coldea, dar nu s-a mai întâmplat acest lucru. Maior mi-a spus că dorința lui este ca postul de televiziune să ofere susținere SRI.
  • Domnul Piperea se ocupă de recuperarea fondurilor investite de mine la Realitatea. A încercat să mă ajute, a câștigat de câteva ori la CAB, dar de fiecare dată ne-am lovit de doamna judecător Moncea.

Despre relația cu fostul șef al SRI București

  • Irina Chirica este o doamnă care știa să administreze firme, societăți și cu care eu am lucrat de la Revoluție până în epoca Realitatea. O cunoșteam din facultate, din Iași. Nu am luat-o pe Irina Chirica pentru că era logodnica lui Cămărăscu de la SRI. Pe Cămărăscu l-am cunoscut într-un grup de prieteni – în proporție de 40% era acolo din prietenie, în proporție de 60% spiona, monitoriza ce se întâmplă acolo. Doar nu trimiți acolo portarul de la SRI, îl trimiți pe șeful SRI București să spioneze. De altfel, Vasile Cămărăscu a fost invitat la un eveniment cu mașini de epocă, cred că a fost undeva la Constanța. Acolo a cunoscut-o pe Irina Chirica și la un moment dat au venit și mi-au spus: noi ne-am cunoscut, ne-am iubit. Nu am avut niciodată întâlniri oficiale cu Vasile Cămărăscu – am fost la un mic dejun, la o cafea, la masă. Cred că a raportat tot.
  • Pe Codruț Marta nu l-am adus la Realitatea, l-am adus la Newsin (agenția de presă a trustului), dar nu prea a venit pe la birou.

Despre prietenia cu Sorin Blejnar

  • Sorin Blejnar mi-a fost și îmi este prieten, dar, de când sunt problemele, evit contactul. Am înțeles că într-un dosar cu motorină, eu le-am acordat protecție.
  • Sorin Blejnar și Codruț Marta au fost numiți în funcție de cine i-a numit, de Vasile Blaga, de Gheorghe Falcă. Și, când eu am luat Realitatea, Codruț Marta a plecat și Sorin Blejnar a fost demis. Deci, nu știu unde le-am acordat eu protecție. Blejnar a fost prietenul meu, a fost o relație frumoasă, dar când prietenia s-a întâlnit cu funcția, lucrurile nu au mers.
  • I-am bătut la ușă de două ori. I-am spus – sediul Realitatea e la Willbrook, iar echipamentele sunt sub sechestru la ANAF și se află în Casa Presei, la RTV, a lui Sebi Ghiță. I-am spus: ia echipamentele – că e și în interesul ANAF. După ce i-am făcut cereri oficiale, i-am și bătut la ușă, am pus o sticlă de vin între noi, cu un pahar la mine și unul la el, și atunci, în cadru neoficial, el mi-a făcut semn așa din cap și mi-a spus – nu pot să te ajut, sunt alții peste mine care… Care ce? La cine se referea, întrebați-l pe domnul Blejnar.

Despre Dragoș Dobrescu și influența grupului de la Monaco

  • Dragoș Dobrescu mi-a fost prieten foarte bun și foarte apropiat. Din 2013 nu am mai discutat cu el, pentru că prietenii se împart în trei categorii la necaz: (…)cei care sar să te ajute, cei care te ajută – și atunci vezi cum sunt oamenii – și cei care te întreabă: <<Ți-ai rezolvat problemele?>>. Domnul Dobrescu face parte din această a treia categorie.
  • Dragoș Dobrescu a plătit, 1,6 milioane de euro pentru brand-urile Realitatea, bani care au intrat în conturile Realității. La momentul acela, doamna judecător Moncea aprobă transferul către Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru, cu banii lui Dobrescu în cont. Peste trei luni, aceeași Moncea anulează contractul respectiv, iar banii au rămas la Realitatea.
  • Grupul de la Monaco e o glumă (din punctul de vedere al nivelului de influență – n.r.). Oameni cu influență sunt Coldea, Kovesi, Iohannis. Jumătate din cei din grupul de la Monaco au fost maximum într-o vizită, într-un hotel la Monaco, nu au fost rezidenți niciodată. Majoritatea sunt împărțiți în bisericuțe, se știu între ei din presă.
  • Domnul Dobrescu e un om foarte normal, puțin mai tânăr ca mine, cred că de aceeași înălțime, pe vremuri avea burtică, și care a făcut afaceri imobiliare. E un om normal. Eu nu am făcut nicio afacere cu el. Grupul din Israel în care funcționez acum a cumpărat de la el două terenuri în București.  
  • Fratele meu i-a construit casa și biroul lui Dragoș Dobrescu, când au lucrat împreună. Și înțeleg că, la un moment dat, la un teren care a avut zece cumpărători pe firul trofic (…),sfătuit de Dobrescu, fratele meu a cumpărat un teren și l-a vândut, după șase luni, altuia, făcând profit.
  • Nu am cumpărat niciodată drepturi litigioase. Am refuzat să fac afaceri cu drepturi litigioase.

Avertizat de un “înalt ofițer din cercul extrem de apropiat al generalului Coldea”

  • Nu am fugit deloc din România. În 2012, nu exista niciun fel de dosar, de culpă, nimic. Am plecat în iunie – iulie 2012, cu un avion privat de la Țiriac Air, de la București la Nisa, cu fiul meu propriu și personal, fiul meu minor. Înainte să plec, cineva din SRI, un înalt ofițer din cercul extrem de apropiat al generalului Coldea, dar nu Vasile Cămărăscu, a venit și mi-a zis: “V-au luat televiziunea, le e teamă de ce ați putea face și cu o țară nu te poți lupta din interiorul ei.”
  • Exista un grup de interese la nivelul statului, care-și dorea ca acea televiziune să fie în afara controlului meu. Acel ofițer, repet, din cercul extrem de apropiat de generalul Coldea, mi-a spus textual: “Pleacă puțin din țară, pentru că îți vor face înscenări, cu multe dosare, te vor ține în beciuri, ca să nu fii credibil”.
  • Inițial mi s-a părut ireal. Apoi, într-o zi, la două săptămâni distanță, fiind cu fiul meu într-o barcă, am primit un telefon de la un persoanaj foarte agresiv, care mi-a spus că e procuror DNA – a spus că se numește Dan Badea și că trebuie să vin la DNA peste 2 zile și să vorbim. I-am spus că nu pot veni (…)și că avocații mei, Dan Apostu și secundul lui, vor veni la el să se lămurească, să vadă despre ce e vorba.
  • Omul a devenit violent mi-a spus că îmi face mandat.
  • Avocații mei au mers la DNA, i-au spus că vin peste o săptămână în țară și i-au cerut să stabilească o nouă dată pentru a fi audiat. Cei de la DNA au fost atât de aroganți, nu au răspuns la acea cerere nici până acum. După două săptămâni, avocații au revenit cu o nouă cerere – cum nu au răspuns la prima, nu au răspuns nici la a doua.
  • Nu m-am întors în România, pentru că am continuat vacanța de la Monaco în Israel, m-am consultat și cu avocații de aici și nu doar cu avocații, și cu alte instituții ale statului, le-am povestit tot filmul din România, și ei mi-au spus că m-ar sfătui să nu mă întorc în țară până nu se lămuresc lucrurile. Mi-am însușit sfatul și mi-am prelungit autoexilul din România, așteptând să văd ce urmează.

Scrisoarea către Kovesi și perchezițiile

  • Văzând că, în continuare, în presă apar știri extrem de negative la persoana mea, un avocat din Israel i-a scris o scrisoare în limba engleză doamnei Kovesi – în care i-a spus: clientul meu vrea să vină la DNA, când doriți, să fie audiat, să-i spuneți de ce e acuzat. Doamna Kovesi a făcut 2 lucruri, în stilul propriu și caracteristic: i-a răspuns peste o lună, în limba română, i-a răspuns brutal, trei rânduri:Vă resping audiența. Dacă vom avea nevoie de el, îi vom comunica prin comisie rogatorie”.
  • După 2 săptămâni, mascații au spart ușile la 20 de apartamente în București: la prietena mea, la fratele meu – oameni care nu au avut niciodată vreo tangență cu Realitatea, de niciun fel, nicio implicare.
  • Probabil că ar fi trebuit să fac cum fac alții – să stau pe băncuță la Neptun cu generalul Coldea și atunci poate că eram primit în audiență la dna Kovesi. Am văzut că așa a făcut dl. Pescariu. Eu am optat pe calea normală, ca un om nevinovat, prin avocați.
  • Din ce cunoasc eu, în dosar nu e nimic, în afară de sălbăticia cu spartul ușilor la 6 dimineața. Am stat 30 de ani în străinătate – spartul ușilor, la 6 dimineața, cu trupele antitero, este apanajul teroriștilor, ceva din Narcos. Oamenii normali când vin să facă o percheziție, vin, îți arată mandatul și îți spun – trebuie să facem o percheziție.
  • Fratele meu a fost pus la podea, nevasta sa avea un copil sugar, au intrat la fratele fostei mele soții, care avea soția operată pe creier.
  • M-ar bucura dacă ar exista un for care să-mi răspundă câte mandate pe siguranță națională am avut eu în România (2009, 2011, 2012). De ce? Ce am făcut eu pe siguranță națională? În 2011 – 2012, înțeleg că erau preocupați să vadă ce fac eu cu Realitatea, dacă i-o dau sau nu i-o dau lui Gușă și lui Păcuraru, dacă mă văd cu forțe politice, altele decât cele susținute de cei care mi-au emis aceste mandate de siguranță națională. Aș fi curios să văd în 2009 ce căutau.

Despre afacerile cu frații Mazăre

  • Legea spune negru pe alb: în momentul în care vrei să citezi pe cineva, îi trimiți citație, îl somezi să se prezinte la audieri, dacă nu se prezintă, îl dai în urmărire. Ei mi-au dat mandat (de urmărire internațională), mă refer la Ana Dana, Marius Bulancea – culminând cu faimoasa Camelia Bogdan, în 2016, explicând: Nu am știut unde să solicităm. Acum o lună, m-au trimis în judecată în faimosul dosar și, în acest faimos dosar, văd o multitudine de acte – zece hârtii oficiale, în dosarul lor oficial, unde scria negru pe alb: domiciliul- Israel.
  • Fratele meu le-a dat un număr de telefon. Eu am aceleași numere de telefon de 20 de ani – unul de Israel, unul de România. Dacă ei îmi arată că mi-au dat un sms, un email  de avertizare, de citare, eu îl mănânc.
  • Cu frații Mazăre fac afaceri de la Revoluție până astăzi: eu aveam o consignație în Iași, ei aduceau marfă, ulterior, ne-am ocupat de publicitate, aveam panouri publicitare în Constanța, înainte să ajungă Radu Mazăre primar, Radu era jurnalist atunci.
  • La un moment dat, frații Mazăre au fost în Brazilia, în Madagasar, au fost și prin alte locuri, de unde au venit cu propuneri de investiții – am finanțat kilometri de plajă în Brazilia și construcția resort-ului din Madagascar. În Madagascar, pentru că ei se ocupă de administrarea resort-ului, au și ei un mic procent.
  • Lucrez cu Avi (Morgenstern) din 1998, a lucrat în mai multe firme israeliene. I-am găsit o carieră de piatră în Serbia, una în România, i-am dat un teren în Pipera (…) Avi, pentru aceste servicii, mi-a plătit undeva peste 5 milioane de euro în ultimii ani.
  • Eu am trimis în contul fraților Mazăre 175.000 de euro, în diverse tranșe și sume, care nu au nicio legătură cu Avi Morgenstern. În decursul ultimilor ani, am primit poate și un million de euro de la Avi pentru diverse servicii, iar fraților Mazăre le-am dat 175.000 de euro pentru finanțarea resort-ului din Madagascar.
  • În momentul în care nu-i scrii băncii ce anume să scrie (plată chirie sau achiziție mașină), banca trece automat fees. La fel, i-am trimis bani și fostei mele soții, tot fees scrie, și nu cred că i-am dat bani pentru că a prestat anumite servicii.

“Procurorul DNA mi-a transmis: anulăm mandatul ăsta dacă ni-l dai pe Mazăre”

  • Avi a primit 12 ani, el a fost tot timpul presat cu ușa în primul dosar. I s-a spus: Anulăm tot, scrie-ne de Mazăre sau de Elan! Textual mi-a spus că i s-au cerut denunțuri pe Mazăre, în principal, și apoi pe mine. Și mie mi-au transmis textual – anulăm mandatul ăsta dacă ni-l dai pe Mazăre.
  • Ana Dana, procuror la DNA, mi-a cerut explicit să fac denunț pe Mazăre. Vă rog respectuos să o întrebați pe Ana Dana prin cine mi-a transmis să fac denunț împotriva lui Mazăre.
  • Să-mi explice și mie domnul Iohannis ce înseamnă penali. Eu nu știu, (…)nu am terminat Fizica, cumva casele din Sibiu se încadrează la fapte civile sau penale.
  • Radu Mazăre m-a sunat de Revelion să-mi spună “La mulți ani” și să-mi spună că el nu mai suportă, că de 10 ani se luptă cu dosare, cu procese, cu percheziții, și că acum i-au mai făcut 4 dosare, că nu mai suportă și o să ceară azil politic acolo. Numai niște nebuni fac zeci de dosare unui om, sapă din urmă la inifinit, și atunci ajungi în situația lui Mazăre care a spus – am realizat acum – chiar dacă scap nevinovat din primele dosare, mai urmează 15 ani de calvar, am 50 de ani, vreau să trăiesc pe o plajă.
  • Eu am plecat în 2012, cu un avertisment de la SRI. Avi Morgenstern a plecat anul trecut. Mazăre a plecat și el. Fiecare dintre noi am plecat din motivele noastre proprii și personale.
  • Mazăre se confrunta cu trei procese pe rol și cred că ar fi stat bărbătește, vertical, până se finalizau toate, iar dacă se găsea ceva, ar fi stat bărbătește și la Rahova, și la Jilava. În momentul în care, după 10 ani de Procuratură, spaime, percheziții, îți mai deschid niște nebuni 4 dosare noi…îl înțeleg pe Radu Mazăre. După 10 ani, un om clachează psihic.

Despre întâlnirile cu Elena Udrea și Traian Băsescu

  • În total, cred că m-am întâlnit de cinci ori cu doamna Udrea. Nu am avut afaceri cu doamna Udrea, nu am avut relații intime cu doamna Udrea. Dacă ne referim la evenimente private, la o masă cu 4 persoane, pot spune NU (m-am întâlnit cu Elena Udrea – n.r.), dacă ne referim la nunți sau botezuri, e posibil.
  • În 2012, 25 aprilie, de ziua mea, am fost sunat de Traian Băsescu. Nu știu dacă știa că este ziua mea sau m-a sunat întâmplător, am fost invitat la Cotroceni, am discutat de politică, economie…
  • Liviu Dragnea dorește să lase senzația că are o relație specială aici în Israel, pot să vă spun că nu are nicio relație atât de specială aici în Israel. Liviu Dragnea e un înalt demnitar al statului român care vine aici, în Israel, dar nu are o relație specială cu statul Israel. Au fost oameni în istoria României care au avut relații deosebite cu statul Israel, dar nu e cazul lui Liviu Dragnea.

Despre afacerea Black Cube: “Cu tot respectul pentru doamna Kovesi, cred că, printre problemele și preocupările lui Beni Steinmetz, ea nu există”

  • Black Cube e o firmă de investigații privată, care nu are nimic de-a face cu Mossad-ul. Proprietarii și unii dintre angajați Black Cube au activat în Mossad, e adevărat, dar nu mai au nicio legătură cu Mossad-ul. Meir Dagan, fostul șef al Mossad, vecin cu mine, în ultimul an al vieții, a primit o ofertă de la această firmă, i-au plătit o sumă considerabilă, pentru a se legitima, dar nu a avut nicio implicare în această firmă. Am fost la el, înainte să treacă în lumea celor drepți, și mi-a spus. Era doar cu numele acolo.
  • Cei de la Black Cube au fost abordați de un grup de oameni de afaceri și foști politicieni români. Au fost induși în eroare, pentru că ei au crezut că lucrează cumva pentru statul român, investigând ilegalități comise de statul român. Ei au crezut că lucrează pentru statul român. N-aș putea să vă răspund punctual cine, ce, ei au fost convinși că au fost duși în România de o parte a statului ca să investigheze o altă parte a statului, de servicii să investigheze DNA sau de servicii să investigheze alte servicii. Dacă cineva voia să intre în mailul sau în telefoanele doamnei Kovesi sau ale familiei ei, stăteau liniștiți într-un birou pe aici și intrau unde voiau. Clienți români care au dorit să afle cât de mult pot dovedi din posibile fărădelegi ale dnei Kovesi au angajat firma respectivă, firma respectivă nu cred că ar fi făcut așa ceva, că nu sunt kamikaze, au fost induși în eroare că ei lucrează pentru o altă aripă oficială a statului.
  • Îl cunosc foarte bine pe Beni Steinmetz, îl cunosc foarte bine pe Tal Silberstein, cred că este exclus ca cei doi să fi fost implicați (în afacerea Black Cube). Nu-i exclud pe israelieni, dar în lumea asta a security, Black Cube nu este cea mai profesionistă. Unul ca Beni Steinmetz, care are în echipă un fost ofițer din Armată, cred că era în stare să-și angajeze o firmă mai puternică și mai competentă.
  • Zero – implicarea mea.
  • Cu tot respectul pentru doamna Kovesi, cred că printre problemele și preocupările lui Beni Steinmetz, ea nu există. Cu tot respectul cuvenit României, doamnei Kovesi, nu există pe hartă pentru el. El trăiește în cu totul și cu totul alte sfere de preocupare. Din puținul pe care-l știu pe Beni Steinmetz, după ce a pierdut și avizul pentru mina de aur, România nu e pe hartă pentru el. În timp ce s-a preocupat de respectiva mină, total aleator a mai cumpărat două terenuri. S-a jucat.

“Poate mă întorc chiar cu Codruț”

  • Eu, spre deosebire de alți oameni, chiar am fost în Armată, și chiar am văzut tragedii. Oamenii nu realizează ce tragedie înseamnă uciderea unui om. Pentru mass-media din România, ca să nu mai spun de cei care inventează asemenea nebunii, s-a bagatelizat uciderea unui om.
  • Am considerat că, dacă sunt nevinovat, dacă nu există alte povești, nu am de ce să ies în presă.
  • Codruț Marta a fost, este și va fi prietenul meu. Sper că este foarte bine unde este el acum. Sfidez orice persoană care vine și spune acum că ne-a văzut altfel decât prieteni. Nu am avut niciodată vreun motiv, vreo frică, vreo cauză. (Exista informația că s-au certat din cauza banilor n.r.). Toate speculațiile sunt posibile.
  • Acea zi, întâmplător, datorită conjuncturii, a fost una dintre cele mai aglomerate din viața mea – am fost la birou la Realitatea, iar Codruț Marta a fost la mine, în casa mea, a dorit să se întâlnească foarte discret cu niște personaje – prieteni și instituții ale statului. Era a doua oară când se întâmpla asta (când se întâlnea, la mine acasă, la Snagov, cu aceste personaje). În acea zi, după ce a fost la mine acasă, și, conform teoriei, l-am căsăpit, am apucat să mă văd cu Sorin Blejnar, am fost la un prânz în oraș unde m-am văzut cu procuror DNA, m-am văzut cu cineva la UDMR, nu mai țin minte, posibil Gyorgy Frunda. După care, au fost două persoane publice cu care am luat masa. A fost devreme.
  • Codruț Marta este prietenul meu, unul din cei mai apropiați, nu a existat niciodată vreun divergent între noi. Există dovezi concrete ale prezenței lui în viață, bine mersi, mult după prezența lui la mine acasă în acel moment. Sper că aceste dovezi sunt și la autorități, sper să lămurim acest mister.
  • Nu sunt îngrijorat pentru Codruț Marta. Poate și domnul Codruț Marta, la un moment dat în viața asta, a primit o informație punctuală că, într-o bună zi, va fi luat de acasă. Mă gândesc, nu știu ce informții a primit el la acea întâlnire la mine acasă. Poate a aflat alte lucruri. Și, imediat după, a apărut un dosar pe numele lui cu motorina, cu alte povești.
  • Codruț Marta nu avea o relație specială cu serviciile de informații.
  • Eu aveam personal care făcea curat la mine în casă, nu Codruț Marta. Nu știu și deocamdată nu am aflat în mod cert că Sorin Blejnar făcea activități ilegale și nici că, Codruț Marta ar fi făcut lucruri ilegale.
  • Pot să vă pun și eu o întrebare, acum, la sfârșitul emisiunii? La mine au venit 5 jurnaliști care mi-au spus că dna Kovesi inoculează ideea unei poze a mea cu Elena Udrea și încearcă să introducă ideea că suntem complici la infracțiuni. Sunteți unul dintre cei 5 jurnaliști și dvs.?  Eu știu că dvs. sunteți unul dintre cei 5 jurnaliști către care dna Kovesi a încercat să inoculeze într-un mod bolnăvicios, criminal și mincinos ideea că eu și doamna Udrea suntem complici la infracțiuni. Probabil ne-am nimerit la o nuntă. Doamna Udrea purta o rochie albastru sclipitor. Mi se pare un lucru extrem de grav că dna Kovesi  plimbă această fotografie în presă inoculând un scenariu fals. Văd un paralelism perfect între scenariul acesta și scenariul (poze, înregistrări) de la Ploiești. Cred că și Sebastian Ghiță a primit această informație (că aș fi fost apropiat de dna Udrea) tot de la dna Kovesi și cred că a primit sarcina de a o spune public.
  • Mă întorc în România în cazul în care pot știi că pot fi judecat de procurori / judecători după modelul dnei Girbovan. Nu o cunosc personal, nu am văzut-o niciodată, dar modelul de verticalitate, îmi conferă siguranța că aş putea fi judecat fără probleme. (…)Cât timp nu lămurim de ce procurorul șef al DNA umblă cu poza mea și a Elenei Udrea, cât timp proprietari de media plătesc salarii unor jurnaliști, sunt sau se duc la pușcărie și tolerează ca angajații lor să dea informații gratuite la DNA sau să le vehiculeze cum vor cei de la DNA, nu vreau să mai calc pe acolo.
  • Poate mă întorc chiar cu Codruț.

 

NICIUN COMENTARIU