După Jean Uncheșelu, încă doi procurori pleacă din DNA

Celebrul procuror DNA, Jean Uncheșelu, protagonistul ședinței de lucru în care Kovesi cerea decaparea până la prim-ministru, nu este singurul care vrea să plece din rândul procurorilor anticorupție.

Așa cum Sursa Zilei arăta, în premieră, vineri, că Jean Uncheșelu deschide seria plecărilor din DNA, iată că, marți, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii are de dezbătut, pe lângă cererea sa, și pe cele ale altor doi procurori – Ioan Ulici, șeful structurii teritoriale din Baia Mare, și procurorul Ciprian Vasile Dominte. Ioan Ulici conduce biroul din Baia Mare din 2011, iar decizia de a pleca vine chiar după publicarea deciziei Curții Constituționale pentru revocarea șefei DNA.

Ioan Ulici activează în DNA din 12 aprilie 2011, în urma unei numiri în cadrul DNA – Serviciul Teritorial Cluj, iar din 7 noiembrie 2011 a fost repartizat la Biroul Teritorial Baia Mare. Delegarea sa în postul de șef al al DNA Baia Mare a fost semnată de Kovesi, pe atunci procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la propunerea lui Daniel Morar, pe atunci șeful DNA.

Ioan Ulici are o vechime în funcția de procuror și judecător de 23 ani (din care 20 ani ca procuror). Pe parcursul carierei, Ulici a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești, judecător la Judecătoria Sighetu Marmației, procuror la parchetele de pe lânga judecătoriile Baia Mare și Vișeu de Sus, Tribunalul Maramureș și DIICOT – Biroul Teritorial Maramureș.

Andrei Tudor

NICIUN COMENTARIU