13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 23:34
No menu items!

Dinu Pescariu: „Mi s-au cerut denunțuri și le-am făcut”

spot_img

Fostul sportiv Dinu Pescariu a vorbit, într-un interviu la Antena3, despre vizitele fostului prim adjunct al directorului SRI Florian Coldea la terenurile de tenis, despre întâlnirile cu Traian Băsescu, dar şi despre dialogul său cu cea mai puternică persoană din sistem.

 „E neplăcut să vezi cum o carieră şi o viaţă pe care ţi-ai dedicat-o sportului este făcută praf în doi timpi şi trei mişcări. Din păcate pentru mine, am făcut o greşeală. Greşeala respectivă mi-am asumat-o şi am plătit pentru ea. Extrem de scump.Doar că ceea ce se încearcă acum e o fabricare de greşeli după greşeli. Ori nu e cazul. Eu am greşit o dată, mi-am asumat treaba asta, am avut şansa ca legea să mă apere, să spunem, şi asta a fost. Din păcate, ceea ce s-a cosntruit de-a lungul timpul nu are legătură cu realitatea. Şi ceea ce se întâmplă acum este…. Am greşit în momentul…practic este greşeala pe care mi-am asumat-o în primul denunţ pe care l-am făcut la DNA” a declarat Pescariu.

„Cu Laura Codruța Kovesi m-a întâlnit la dânsa în birou”, a mai spus Pescariu.

„Cu Laura Codruţa Kovesi v-aţi întâlnit vreodată?

Da.

Când? Unde?

M-am întâlnit. La dânsa în birou, de pildă.

V-au cerut cei de la DNA să faceţi denunţuri?

Da! Mi-au cerut.

Şi aţi făcut?

Evident că am făcut….

Am fost în relaţii aproapiate cu Dorin Cocoş. Eram prieteni. Nici pentru el nu a fost uşor să facă închisoare în urma unui denunţ pe care practic l-am făcut eu. Doar că povestea este un pic mai amplă şi, o dată ce voi fi în faţa judecătorului şi voi face prima mea declaraţie ca şi inculpat în acest dosar, îmi va fi mult mai simplu să vorbesc despre tot ceea ce s-a întâmplat”.

Pescariu a vorbit, în același interviu, și despre vizitele lui George Maior, Traian Băsescu, Victor Ponta și Liviu Dragnea, la baza „Cutezătorii”. În timp ce despre fostul șef al SRI, Pescariu s-a limitat să dezvăluie că acesta a fost la „Cutezătorii”, dar nu pentru a face sport, despre Victor Ponta fostul sportiv a declarat: „L-am văzut de foarte multe ori. Am jucat de foarte multe ori tenis împreună„. „Traian Băsescu a fost aici. Nu avem o relație care să fie agreabilă. (…)Liviu Dragnea a venit”, a completat Dinu Pescariu.

Unul dintre principalii denunțători în dosarul „Microsoft”, Dinu Pescariu a fost pus sub acuzare de procurorii DNA în dosarul privind modul în care a primit în concesiune, până în 2034, baza „Cutezătorii”.

Vom reveni cu detalii.