Darius Vâlcov, artizanul excluderii lui Grindeanu din PSD, nou dosar de corupție

Fostul ministru Darius Vâlcov, artizanul excluderii lui Sorin Grindeanu din PSD, este cercetat într-un nou dosar de corupție.

Potrivit unui comunicat remis, marţi, corespondentului Mediafax, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov, a fost inculpat, marţi, anchetatorii reţinând că acesta a iniţiat constituirea unui număr de trei societăţi care acţionau ca un tot unitar, respectiv SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii.

Anchetatorii spun că fostul ministru al finanţelor publice a decis să coopteze, în cadrul uneia dintre acestea, un funcţionar de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliare (OCPI) Olt care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC Millenium Topographica SRL – având ca activitate, cadastru – astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI. Vâlcov ar fi fost nemulţumit de faptul că angajaţii societăţii nu răspundeau exigenţelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar.

Procurorii au decis extinderea urmăriri penale şi faţă de fostul consilier local din partea PNL Slatina, Mircea Dogaru, care era jurist la firma Millenium Topographica.

Andrei Tudor

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ