11.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 2:36
No menu items!

Dan Voiculescu își va executa pedeapsa la Penitenciarul Rahova

spot_img

O comisie din cadrul Penitenciarului Rahova a decis, luni, ca președintele fondator al PC să își execute pedeapsa în regim închis

Dan Voiculescu_SZ 1

Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), va executa pedeapsa la Penitenciarul Rahova, a decis, marți, o comisie din cadrul acestei instituții.

Aceeaşi comisie a stabilit, luni, ca președintele fondator al PC să își execute pedeapsa în regim închis.

Perioada de carantină de 21 de zile pentru condamnaţii din dosarul “ICA” s-a încheiat pe 28 august. Potrivit legii, persoanele condamnate la mai mult de trei ani de închisoare execută pedeapsa în regim închis. Regimul de detenţie se stabileşte şi în funcţie de vârsta deţinutului, de starea de sănătate şi de antecedentele penale ale acestuia.

Dan Voiculescu are 67 de ani, iar Gheorghe Mencinicopschi, condamnat în acelaşi dosar, 65 de ani. Legea prevede că ar putea fi eliberaţi după ce execută o treime din pedeapsă, deoarece au împlinit 60 de ani.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, pe 8 august, în dosarul privatizării ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, şi Sorin Pantiş, fost ministru, la şapte ani de închisoare.

În acelaşi dosar, fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa, a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Jean Cătălin Sandu, fost şef al Direcţiei Juridice din ADS, a primit şase ani de închisoare. Tot la şase ani de închisoare a fost condamnat Vlad Nicolae Săvulescu, fost şef al Direcţiei de Privatizare-Concesionare din ADS.

Flavius Adrian Pop, fost şef de serviciu în ADS, a fost condamnat la cinci ani cu executare. Gheorghe Sin şi Constantin Baciu au primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Vica Ene şi Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.

D.M.