13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 23:34
No menu items!

Cristian Cioacă rămâne în arest

spot_img

Cristian Cioacă rămâne în arest

Trimis în judecată pentru uciderea soției sale Elodia Ghinescu, poliţistul Cristian Cioacă rămâne în arest preventiv, în Penitenciarul Colibaşi, după ce magistraţii Tribunalului Argeş au constatat joi legalitatea măsurii.

Potrivit judecătorilor Tribunalului Argeş, hotărârea privind menţinerea măsurii arestării preventive în cazul lui Cristian Cioacă poate fi atacată în termen de 24 de ore, poliţistul urmând să rămână în arest în următoarele 60 de zile.

Avocata lui Cioacă, Măria Văsii, a formulat recurs imediat după ce a luat la cunoştinţă decizia instanţei argeşene.

Cristian Cioacă a fost trimis în judecată miercuri de procurorii Parchetului General, sub acuzația că și-ar fi ucis soția, pe avocata Elodia Ghinescu, căreia i-ar fi tranșat apoi cadavrul.

R.D.