15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 15:02
No menu items!

Concurs internaţional de pisici la București

spot_img

Pisicile care vor câștiga concursul organizat la Sala Palatului vor fi recompensate cu hrană şi diferite accesorii

pisica-expo

Peste 200 de feline vor participa pe 1 şi 2 noiembrie la concursul internaţional Hallo Winner Cat Show, organizat la Sala Palatului din Capitală.

Mai multe exemplare de  Persană, Exotică, Maine Coon, Norvegiană de Pădure, Ragdoll, Siberiană, Angora Turcească, Sacră de Birmania, Bengaleză, British Shorthair, Abysiniana, Chartreaux, Devon Rex, Don Sphynx, Albastru de Rusia, Burma, Singapura, Sphynx, Orientală și Siameză vor defila prin faţa unui juriu, care este format din șase arbitri internaționali.

În urma jurizării, sponsorii vor oferi premii pentru finaliști, constând în hrană și accesorii pentru pisici. Totodată, premii speciale vor fi acordate felinelor câștigătoare ale concursului „Full Monty”- la care vor participa doar exemplarele din rasa Sphynx și Don Sphynx. În schimb, finalistele celor patru categorii – „persane”, „exotice” „orientale” și „siameze” – se vor întrece în marea finală pentru un loc pe podium.

Cei care vor participa la eveniment vor putea să achiziţioneze o gamă largă de produse și accesorii destinate atât pisicilor (hrană, igienă, joacă), cât și iubitorilor acestora (bijuterii, tricouri, poșete etc.)

În cadrul acestui eveniment se va desfășura și campania „Arată că îți pasă”, în care se vor strânge donații (în bani sau hrană) pentru animalele din adăposturi. Prețul unui bilet este de 10 lei. Pensionarii vor plăti 5 lei, iar copiii au acces gratuit.