9.1 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 6:59
No menu items!

COD GALBEN de ploi, vijelii şi grindină în 16 judeţe. HARTA zonelor afectate

spot_img

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Oltenia, sudul Banatului şi al Munteniei, Dobrogea, precum şi cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali

 vant-puternic-500x307

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, valabilă de joi de la ora 03.00 până vineri la ora 15.00. Vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi, în unele zone, căderi de grindină, cantităţile de apă putând ajunge la 50 l/mp.

 cod galben

În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Oltenia, sudul Banatului şi al Munteniei, Dobrogea, precum şi cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali.

Temporar vor fi averse ce vor avea caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 45…50 l/mp.

 C.A.