15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 16:52
No menu items!

CFR Marfă alocă în 2015 peste 1 milion de euro pentru prime, deși profitul va fi de 700.000 de euro

spot_img

Veniturile din exploatare sunt mai mici cu 50 de milioane de euro față de 2014

CFR locomotiva

După ce au concediat peste 2.5000 de oameni, au vândut mii de vagoane la fier vechi și s-au lăudat cu un profit de aproximativ 5 milioane de euro în 2014, oficialii CFR Marfă estimează, pentru acest an, un câștig de nici 700.000 de euro și venituri din exploatare mai mici cu peste 50 milioane de euro.

Chiar dacă au scăzut veniturile din exploatare și cele din închirierea unor active, conducerea CFR Marfă va avea bani pentru diverse prime, bonusuri sau al treisprezecelea salariu. Dacă anul trecut CFR Marfă avea la dispoziție 1,12 milioane de lei pentru bonusuri, în acest an, șeful operatorului feroviar, George Buruiană, are la dispoziție 5,88 milioane de lei pentru recompensarea angajaților.

Minsterul Transporturilor a pregătit un nou proiect de buget la CFR Marfă, în care sunt prevăzute venituri din exploatare cu peste 246 milioane de lei mai mici față de anul trecut. Potrivit anexei la bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2015, veniturile din exploatare sunt estimate la aproximativ 871 milioane de lei, față de 1,09 miliarde de lei realizate anul trecut. În buget sunt prevăzute venituri financiare de 5,3 milioane de lei, cu aproximativ 75% mai puțin față de sumele prevăzute în bugetul de anul trecut. 2015, anul în care operatorul feroviar de marfă ar trebui scos din nou la privatizare, ar putea aduce un profit de numai 3 milioane de lei. Bugetul de venituri și cheltuieli prevede și cheltuieli de investiții de 73 milioane de lei, cu 3,6 milioane de lei mai mic față de anul trecut.

Bugetul include și plăți restante estimate la 96 milioane de lei. Anul trecut, valoarea facturilor restante s-a ridicat la aproximativ 208 milioane de lei pentru CFR Marfă. Pentru acest an, CFR Marfă a estimat un număr de 6.476 de salariați şi un câştig mediu lunar 2.695 lei/salariat. Totodată, creanțele restante în bugetul CFR Marfă sunt estimate la aproximativ 350 milioane de lei, în scădere cu aproximativ 100 milioane de lei față de anul trecut.

Ștefan Etveș