13 oameni au murit din cauza lui Sandy

Cel puţin 13 persoane au murit în Statele Unite şi Canada din cauza rafalelor puternice de vânt şi a inundaţiilor provocate de ciclonul Sandy. Autorităţile locale din statele New York, New Jersey, Pennsylvania, Virginia şi North Carolina au anunţat luni 12 morţi, iar poliţia din Toronto a făcut public faptul că o femeie canadiană a fost ucisă de bucăţi de moloz smulse de furtună. Cel puţin cinci persoane au fost ucise de ciclonul Sandy în statul New York, între care un bărbat în vârstă de 30 de ani, după ce un arbore s-a prăbuşit peste acesta, în cartierul Queens, a declarat pentru presa americană un purtător de cuvânt al guvernatorului Andrew Cuomo. Centrul ciclonului Sandy a atins luni seara Coasta de Est a Statelor Unite, la nivelul statului New Jersey. Paralizia care a cuprins această regiune dens populată a ţării şi haosul anunţat, milioane de locuinţe, private de electricitate potrivit presei americane, au întrerupt campania electorală cu opt zile înaintea alegerilor prezidenţiale. „Ciclonul posttropical Sandy a atins uscatul în apropiere de Atlantic City către ora (locală) 20.00 (2.00, ora României)”, a anunţat NHC. Rafalele de vânt ale acestuia au slăbit uşor, la aproximativ 130 de kilometri pe oră, după ce anterior atingeau 150 de kilometri pe oră, dar continuau să se facă resimţite pe o rază de aproximativ 800 de kilometri de la centru. Acesta se afla la aproximativ zece kilometri de Atlantic City, „Las Vegasul Coastei de Est”, unde efectele ciclonului se fac deja simţite. La Atlantic City, cazinouri, baruri şi hoteluri care găzduiesc anual peste 30 de milioane de vizitatori au fost baricadate cu scânduri şi saci de nisip. Poliţia a închis toate rutele către oraş. Furtuna afectează și producţia de electricitate din stat, două reactoare nucleare, care acoperă jumătate din nevoile statului New Jersey, sunt ameninţate cu închiderea din cauza creşterii nivelului apei. D.F.M.

NICIUN COMENTARIU