12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024 - 7:33
No menu items!

Șase persoane decedate într-un accident pe DN 1

spot_img

Cel care a provocat accidental a fost un tânăr de 28 de ani, aflat singur în mașină

București: Două tinere au ajuns la spital, după ce au fost lovite de stâlpul unui semafor

Șase persoane au decedat în accidentul care a avut loc, sâmbătă seară, pe DN 1 după un impact frontal violent între două autoturisme. Accidentul a avut loc, în zona Bisericii Călătorului, în apropiere de Ploiești.

Victimele sunt trei bărbați, o femeie și doi minori – un băiat de 12 ani și o fată de aproximativ 14 ani, potrivit Agerpres.

Inițial, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a anunțat că două persoane sunt decedate.

Din cercetările inițiale, a reieșit că un tânăr de 28 de ani aflat la volanul unui autoturism a pătruns pe contrasens, izbindu-se frontal de o altă mașină care venea din sens opus și în care se aflau cinci persoane.

Traficul în zonă a fost restricționat pe sensul de mers Ploiești-Brașov al DN 1.

S.Z.