13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 1:12
No menu items!

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. 77 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz-Birkenau

spot_img

În 2005, Rezoluţia privind comemorarea Holocaustului (60/7) a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite a desemnat data de 27 ianuarie ca Zi Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. La 27 ianuarie 1945, forţele aliate au eliberat lagărul de concentrare şi de exterminare Auschwitz-Birkenau din Polonia, locul unde liderii Germaniei naziste au dispus uciderea a peste 1,1 milioane de oameni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Auschwitz este numele german al orașului din apropiere, Oświęcim, situat la aproximativ 60 kilometri vest de Cracovia, în sudul Poloniei.

Unul din motivele pentru care a fost aleasă această localitate îl constituie faptul că era un nod de cale ferată foarte dezvoltat, având 44 de linii paralele.

Lagărul Auschwitz a funcționat începând cu 1940, iar doi ani mai târziu au fost construite încă două lagăre, Birkenau și Monowitz. Cele trei lagăre din complexul Auschwitz-Birkenau au fost operate de trupele SS conduse de Heinrich Himmler.

Între 1941 şi 1944, autorităţile naziste au deportat milioane de evrei atât din Germania, cât şi din teritoriile ocupate şi din alte ţări ale Axei în ghetouri şi lagăre de exterminare, unde au fost ucişi în locuri special amenajate (camerele de gazare).

Spre finalul războiului, gărzile SS au început să îi mute pe deţinuţi cu trenul sau pe jos, în marşuri obligatorii, numite „marşurile morţii”, în încercarea de a împiedica forţele Aliaţilor să îi elibereze. Pe măsură ce aceştia înaintau prin Europa, au reuşit să elibereze o serie de lagăre şi prizonieri pe care îi întâlneau pe drum în aceste marşuri forţate.

După 1948, aproape 700 000 de supravieţuitori au emigrat în Israel, iar alţii în SUA. Crimele comise în timpul Holocaustului au decimat majoritatea comunităţilor evreieşti din Europa şi au eliminat în întregime sute de comunităţi din Europa de Est.

Ziua Internaţională a Holocaustului este comemorată şi în România, aducându-se omagii tuturor victimelor acestei uriaşe tragedii a secolului al XX-lea şi onorându-i pe supravieţuitori.

Amintirea victimelor Holocaustului trebuie apărată, iar educaţia tinerelor generaţii trebuie îndreptată spre toleranţă şi non-discriminare, pentru ca astfel de evenimente inumane să nu mai aibă loc niciodată.

Numărul exact de victime nu este cunoscut, dar este estimat între 1,1 și 1,6 milioane de oameni. La Auschwitz și-a efectuat experimentele pe oameni și medicul Josef Mengele.