11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 22:01
No menu items!

Ziua internaţională a Jazzului

spot_img

Ziua internaţională a Jazzului

Jazzul este un stil de muzică apărut la începutul secolului al douăzecilea în sudul Statelor Unite, cu proveniență în melodiile populației de culoare, urmașă a sclavilor africani. În muzica de jazz există influențe și tonalități de blues și ragtime, cu elemente ale muzicii europene, iar, mai târziu, au fost preluate ritmuri ale muzicii latino-americane.

Se spune că jazzul a luat ființă în New Orleans în jurul anului 1900, deși o muzică asemănătoare era executată în acel timp și în Kansas City, Saint Louis si Memphis.

În comunism, jazzul era considerat o manifestare decadentă a imperialismului american. Începând cu „dezghețul” cultural din 1964, s-au deschis cluburi de jazz, iar la radio și televiziune se transmiteau emisiuni cu muzică de jazz. Benny Goodman, Louis Armstrong si Woody Herman au concertat la Bucureşti, Ploieşti, Sibiu, Iaşi şi Gărâna – Caraş Severin.

Cornel Chiriac, animator al emisiunii radio de muzică „rock” „Metronom, a alcătuit o sumară istorie a jazzului în revista „secolul XX”, continuându-şi activitatea la Radio Europa Liberă. Mare iubitor al jazzului şi membru fondator al Federației europene de jazz, Chiriac a copiat discuri întregi pe benzi și le-a aranjat în arhiva radiodifuziunii.

Începând cu anul 1990, jazzul a cunoscut un cerc larg de simpatizanți și interpreți, afirmându-se nume noi: Lucian Ban, Cristian Soleanu, Arthur Balogh. În mai 2007, a avut loc, în Romania, concursul internațional de jazz. Dintre compozitorii și interpreții români de jazz, sunt de menționat: Aura Urziceanu, Johnny Răducanu, Anca Perghel.

Roxana Mera