18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 22:13
No menu items!

FOTO/ Ziua 40 de război. Masacrul de la Bucha. Imagini din satelit cu o groapă comună. Primar: Ar putea fi 300 de cadavre

spot_img

Cea de-a 40-a zi de război a început cu explozii, acestea fiind auzite în primele ore ale zilei de luni în orașele Herson și Odesa. Liderii mondiali se declară stupefiați după ce peste 400 de cadavre au fost descoperite în apropiere de Kiev, autoritățile ucrainene vorbind despre „crime de război”. Rusia neagă acuzaţiile, pe care le consideră drept o provocare la adresa integrităţii morale a trupelor sale, cu scopul de a le discredita imaginea în ochii lumii.

Bucha va rămâne în memoria tuturor drept scena unui masacru. Peste 400 de localnici au fost, pur și simplu, executați de forțele ruse aflate în retragere, iar președintele Volodimir Zelenski spune că este vorba despre un genocid comandat într-un război de anihilare. NATO vorbește despre acte „oribile” și „absolut inacceptabile, Germania cere să se facă lumină asupra „crimelor comise de armata rusă” împotriva civililor, în timp ce Franța spune că autoritățile ruse vor trebui să răspundă pentru aceste crime.

Imagini din satelit din orașul Bucha arată un șanț lung de 13 de metri pe locul în care a fost descoperită o groapă comună. Au fost surprinse pe 31 martie de compania americană de date prin satelit Maxar.

Pare a fi un șanț în curtea unei biserici. Compania a precizat că a putut observa semne că acolo s-au făcut săpături încă din 10 martie.

Supraviețuitorii din Bucha spun că primele cadavre au fost îngropate acolo în primele zile de război.

O echipă CNN a văzut cadavre în pungi îngrămădite în mormânt. Unele au fost deja parțial acoperite. Localnicii au declarat pentru CNN că aproximativ 150 de persoane sunt îngropate acolo. Primarul din Bucha a afirmat că ar putea fi până la 300 de victime îngropate la fața locului.

Aceasta este una dintre multele gropi săpate de ruşi în zonele în care s-au dat lupte grele. Autorităţile ucrainene preconizează că vor mai fi descoperite multe astfel de morminte, în care civilii şi-au găsit sfârşitul.

Zelenski: Torţionari, violatori, jefuitori… care își spun că sunt o armată

Liderii ruși trebuie trași la răspundere pentru crimă și tortură în Bucha. Noile sancțiuni pe care le va impune Occidentul nu sunt o pedeapsă suficientă pentru uciderea civililor din orașele ucrainene,  a spus președintele Volodimir Zelenski într-un nou mesaj video. El anunță că va fi creat un mecanism special pentru investigarea crimelor și urmărirea penală a autorilor, anchetă la care vor colabora experți ucraineni și internaționali. Trecând de la ucraineană la rusă, liderul de la Kiev s-a adresat direct mamelor soldaților ruși trimiși de Putin să invadeze Ucraina.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Sute de oameni au fost uciși. Civili torturați, executați. Cadavre pe străzi… Răul concentrat a venit pe pământul nostru. Criminalii. Torţionari, violatori, jefuitori… care își spun că sunt o armată. Și care merită doar moartea după ce au făcut. Vreau ca fiecare mamă de soldat rus să vadă cadavrele oamenilor uciși în Bucha, în Irpin, în Hostomel.  De ce au fost torturați până la moarte civili obișnuiți dintr-un oraș pașnic obișnuit?

Ce a făcut orașul ucrainean Bucha Rusiei voastre? Cum au fost posibile toate acestea?

Vreau ca toți liderii Federației Ruse să vadă cum le sunt îndeplinite ordinele. Așa va fi perceput acum statul rus. Aceasta este imaginea voastră”.

Scopul provocării de la Bucea este întreruperea negocierilor de pace”, afirmă MAE rus

„Întreruperea negocierilor de pace este scopul crimei regimului de la Kiev din satul ucrainean Bucea”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, citată luni de agenţia oficială de presă TASS, transmite Agerpres.

„Semnificaţia crimei regimului de la Kiev este întreruperea negocierilor de pace şi escaladarea violenţei”, a scris ea pe canalul său de Telegram.

Zaharova a numit uciderea civililor în orăşelul ucrainean Bucea – atribuit de autorităţile ucrainene militarilor ruşi care s-au retras din regiunea Kievului şi condamnat la unison de comunitatea internaţională – „o provocare a armatei şi radicalilor ucraineni”.

„Declaraţiile Occidentului despre situaţia din satul ucrainean Bucea şi viteza cu care au fost distribuite nu lasă nicio îndoială cine a comandat această poveste”, a mai susţinut Zaharova duminică seară la canalul de televiziune Rossia-1.

Duminică, Ministerul Apărării de la Moscova a declarat că Forţele Armate ruse au părăsit complet satul Bucea din regiunea Kiev la 30 martie, iar „dovezile crimelor” au apărut abia în a patra zi, când angajaţii Serviciului de Securitate al Ucrainei au ajuns în oraş. Ministerul a mai subliniat că, la 31 martie, primarul oraşului Bucea, Anatoli Fedoruk, în mesajul său video, a confirmat că nu sunt soldaţi ruşi în Bucea, dar nici măcar nu a menţionat vreun localnic împuşcat pe stradă cu mâinile legate, adaugă TASS.

Rusia a solicitat duminică o reuniune a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite pentru a discuta luni despre ceea ce a numit o „provocare a radicalilor ucraineni” în oraşul Bucea, după ce Kievul a acuzat trupele ruse că au ucis civili acolo, aminteşte Reuters.

„În lumina provocării flagrante a radicalilor ucraineni din Bucea, Rusia a cerut convocarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU”, a scris pe Telegram adjunctul ambasadorului Rusiei la ONU, Dmitri Polianski.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a declarat „profund şocat de imaginile cu civilii ucişi la Bucea” şi a cerut o anchetă independentă, în timp ce Biroul ONU pentru Drepturile Omului a vorbit despre „posibile crime de război”.

                                                                                                                   Adina Silav