7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 9:35
No menu items!

Zi istorică pentru România. Începe retragerea militarilor din Afganistan

spot_img

România începe să-și retragă trupele din Afganistan după aproape două decenii. În 2002, 405 militari români erau fost dislocați în prima acţiune de luptă a Armatei Române în afara frontierelor naţionale după cel de-al Doilea Război Mondial. 27 de militari de elită au căzut la datorie în această țară, transmite Antena 3.

România a dislocat, în iulie 2002, în Afganistan, primul batalion de infanterie format din 405 militari provenind din Batalionul 26 infanterie „’Neagoe Basarab”, sub comanda Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF). Aceasta a reprezentat prima acţiune de luptă a Armatei Române în afara frontierelor naţionale după cel de-al Doilea Război Mondial.

În ianuarie 2015, NATO a lansat în Afganistan misiunea Resolute Support (RSM), care are drept scop instruirea, consilierea și acordarea de asistență forțelor naționale afgane de securitate și apărare (ANDSF). RSM succede operațiunii ISAF (Forța Internațională de Asistență pentru Securitate) și, spre deosebire de aceasta, nu presupune angajarea aliaților în lupte contra insurgenților, fiind o misiune necombatantă. RSM dispune de aproximativ 10.000 de militari din 36 de state aliate și partenere care operează sub coordonarea Cartierului General din Kabul/Bagram și a 4 comandamente regionale la Mazar-i-Sharif, Herat, Kandahar și Laghman.

La Summit-ul NATO de la Bruxelles (11-12 iulie 2018) s-au adoptat decizii privind: prelungirea RSM până când condițiile din teatru ar impune modificări, extinderea susținerii financiare a ANDSF până în 2024, respectiv întărirea parteneriatului politic și a cooperării practice cu Afganistanul. În același timp, partea afgană s-a angajat să continue reformele, să combată corupția, să organizeze alegeri credibile și incluzive în 2018 (parlamentare) și 2019 (prezidențiale).
 

Pe data de 29 februarie 2020 au fost semnat acordul dintre SUA și talibani pentru normalizarea situației din Afganistan și declarația comună de pace dintre SUA și guvernul afgan, urmate de inițierea negocierilor intra-afgane la 12 septembrie 2020.

Președinția a anunțat în urma ședinței CSAT, care a avut loc în această săptămână, că a fost analizată și aprobată redislocarea în România a contingentului militar din Afganistan, la încheierea misiunii Resolute Support, conform unui calendar convenit cu partenerii din coaliție.

Redislocarea va fi etapizată și se va derula pe parcursul următoarelor luni. România va retrage forțele din Afganistan coordonat cu membrii de coaliție NATO începând cu 1 mai 2021. Toți cei 615 militari și peste 80 de tone de materiale și elemente de logistică vor fi extrase cu aeronave militare naționale și ale coaliției.

Mii de miliari români au participat la această misiune de-a lungul timpului, fapt care a sporit gradul lor de pregătire în condiții de luptă și a condus implicit la profesionalizarea în ansamblu a Armatei României.

România a fost constant printre principalii contribuitori la misiunea NATO din Afganistan.