14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 17:26
No menu items!

Zi istorică pentru Republica Moldova şi Ucraina. Criticile Rusiei

spot_img

Acest acord „nu este susţinut de majoritatea” cetăţenilor moldoveni

 contract-signing

Trei foste republici sovietice fac astăzi un pas mare spre Uniunea Europeană: Republica Moldova, Ucraina şi Georgia vor semna tratatele de asociere cu blocul comunitar  în cadrul summitului şefilor de stat şi de guverne la Bruxelles.

Presa rusă critică dur Acordul de Asociere care urmează să fie semnat vineri între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, unele publicaţii apreciind că acest acord este, de fapt, o „acceptare benevolă a sclaviei” şi „nu este susţinut de majoritatea” cetăţenilor moldoveni.

Rusia acuză UE că forţează fostele republici sovietice să aleagă între relaţii mai apropiate cu Moscova sau cu Uniunea Europeană.

Însă, în viziunea preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, semnarea acestor documente constituie un angajament solemn pe calea transformării celor trei state în democraţii stabile şi prospere.

Agenţia rusă RIA Novosti notează riscurile economice ale semnării Acordului de Asociere şi subliniază că acest acord va fi încheiat „împotriva voinţei majorităţii”.

Potrivit agenţiei, „mai multe sondaje de opinie arată că peste 50 la sută dintre cetăţenii Republicii Moldova nu susţin politica proeuropeană a autorităţilor de la Chişinău”, din cauza riscurilor de ordin economic şi social. RIA Novosti menţionează şi poziţia Găgăuziei, afirmând că, „în februarie, în această regiune autonomă a avut loc un referendum în cadrul căruia 98 la sută dintre locuitori au pledat pentru apropierea de Rusia”.

Republica Moldova riscă să piardă locuri pe piaţa muncii din CSI, inclusiv în Rusia, unde s-ar afla între 500 şi 700 de mii de migranţi moldoveni, mai subliniază agenţia.

Acordul, o „scalvie benevolă”

În opinia expertului şi jurnalistului rus, Maksim Şalîghin, citat de RIA Novosti, semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană de către Republica Moldova şi Ucraina este „de fapt o acceptare benevolă a sclaviei”. De asemenea, el afirmă că prin respectarea prevederilor acestui acord „statele îşi pierd suveranitatea”.

„Şi, deoarece o parte a Republicii Moldova – Basarabia – înainte de perioada sovietică intra în componenţa României, pot apărea anumiţi moştenitori români care să pretindă drepturi de proprietate asupra pământului, locuinţelor, întreprinderilor din (Republica) Moldova”, adaugă expertul rus.

Şalîghin afirmă că pretenţiile românilor „pot viza şi Bucovina de Nord, care în prezent intră în componenţa Ucrainei”.

Potrivit expertului, pretenţii similare pot avea şi cetăţenii din Slovacia şi Ungaria.

„Cum vor fi asigurate, în acest caz, drepturile moştenitorilor europeni din Găgăuzia, Transnistria, Doneţk şi Lugansk? La fel ca şi garantarea «democraţiei» – prin utilizarea tancurilor şi aviaţiei militare?”, comentează Şalîghin.

El menţionează de asemenea că, în cursul pregătirii actelor pentru asocierea R.Moldova cu Uniunea Europeană au fost încălcare mai multe acorduri care vizează regiunea transnistreană.

În opinia sa, după semnarea Acordului de Asociere, cetăţenii moldoveni şi ucraineni „nu vor avea drepturi egale cu cei din Uniunea Europeană”.

„Probabil că locuitorii din Ucraina şi Republica Moldova trebuie să simtă dezamăgirea integrării europene, să suporte foametea şi sărăcia, pentru a înţelege că Rusia nu a ameninţat niciodată identitatea popoarelor şi nu a schimbat elitele politice în statele aliate, spre deosebire de tradiţia europeano-americană”, afirmă Şalîghin pentru RIA Novosti.

„Probabil că Rusia ar trebui să-i protejeze pe cei care nu sunt dispuşi să accepte această sclavie «asociată»”, adaugă el.

Publicaţia Argumentî i Faktî notează că semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană de către Ucraina, Republica Moldova şi Gerogia va avea impact negativ asupra economiei Rusiei.

Ziarul rus Trud comentează pe un ton pesimist că „după semnarea Acordului de Asociere, mulţi migranţi moldoveni îşi vor pierde dreptul de şedere în Rusia, fapt ce va afecta grav economia Republicii Moldova”.

„Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană este un risc real”, afirmă ziarul, adăugând că „nimeni nu poate explica în ce mod integrarea în UE va contribui la dezvoltarea economiei şi bunăstarea cetăţenilor”.

„Despre integrarea europeană se vorbeşte ca despre un mort:, de bine sau nimic. În acest caz, este vorba de o porţiune magică vândută în locuri obscure”, adaugă publicaţia.

„Astăzi, semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană este o sărbătoare, însă peste două zile va fi luni” şi lucrurile se vor schimba, scrie Trud.

C.A.