18.9 C
București
duminică, 14 aprilie 2024 - 1:04
No menu items!

Zi istorică: Benedict al XVI-lea părăseşte tronul Sfântului Petru

spot_img
Zi istorică: Benedict al XVI-lea părăseşte tronul Sfântului Petru
foto: evz.ro

Zi istorică, joi, la Vatican: pentru prima dată după aproximativ şapte secole, un papă, de această dată Benedict al XVI-lea, va părăsi în timpul vieţii şi de bunăvoie tronul Sfântului Petru.


Benedict al XVI-lea îi lasă succesorului său o Biserică Catolică şi “apele agitate” ale acesteia într-o lume în plină transformare, marcată de secularizare şi profunde transformări în societate.

Retragerea pe care papa, lipsit de puterea de a duce mai departe misiunea sa, a anunţat-o la 11 februarie, va deveni efectivă în această după-amiază.

Cardinalii Curiei, care vor participa la alegerea succesorului său, îi vor adresa cu uşile închise un ultim salut papei demisionar, iar la finalul după-amiezii, 16.00 GMT (18.00, ora României), Sfântul Părinte va părăsi Vaticanul la bordul unui elicopter şi se va îndrepta spre Castel Gandolfo, reşedinţa de vară a papilor situată la circa 30 de kilometri de Roma.

Odată ajuns în apartamentele sale, papa va saluta mulţimea de la balconul vilei, care dă în mica piaţă a localităţii, considerată printre cele mai frumoase sate din Italia.

Va fi ultima apariţie publică a lui Benedict al XVI-lea în calitate de papă. 

La ora 19.00 GMT (21.00, ora României), retragerea Suveranului Pontif va deveni oficială. Singura schimbare vizibilă la acest sfârşit de domnie: gărzile elveţiene care păzesc reşedinţa papală se vor retrage.



Fostul papă îşi va lua noua titulatură oficială, şi anume „Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea, Papă Emerit”.

Joseph Ratzinger va rămâne aproximativ două luni la Castel Gandolfo, departe de agitaţia mediatică a conclavului ce se va reuni de la jumătatea lui martie pentru a îi alege succesorul, iar la sfârşitul lui aprilie, se va instala într-o mănăstire situată în grădinile Vaticanului.

A.V.