24.7 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 22:10
No menu items!

Zeci de persoane au fost salvate de salvamontiști în ultimele 24 de ore

spot_img

Salvamontișii au primit în ultimele 24 de ore, 36 de apeluri de urgență, în urma cărora 40 de persoane au fost salvate, a anunțat, duminică, Dispeceratul Național de Salvamont.

Sâmbătă a fost o zi plină pentru salvamontiștii din întreaga țară prezenți pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă și în zonele montane cu mare afluență turistică, potrivit Antena 3.

La Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 36 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a echipelor Salvamont. Cele mai multe apeluri, 6, au fost primite de Salvamont Lupeni, câte 5 de Salvamont Brașov și Alba, 4 de Salvamon Gorj, câte 3 de salvamontiștii din Maramureș, Voineasa și Harghita, două de cei din Caraș-Severin și câte un apel pentru Salvamont Neamț, Cluj, Dâmbovița și Hunedoara.

În cazul acestor intervenții au fost salvate 40 persoane, dintre care 11 au fost predate la Ambulanță sau SMURD și una elicopterului SMURD pentru transport la spital.