13.1 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 0:53
No menu items!

Zeci de cupluri s-au căsătorit în același loc, în același timp. Unde s-a întâmplat asta

spot_img

Evenimentul este organizat periodic într-un parc din Capitală

Un număr de 32 de cupluri și-au unit destinele, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii speciale, organizată în Parcul Lumea Copiilor, din Capitală.

Potrivit unui comunicat al Primăriei sectorului 4, mirii au rostit la unison „DA!” și au primit din partea primarului Cristian Popescu Piedone ”sfaturi pentru un drum în doi, în armonie și înțelegere, flori, diplome de îndrăgostiți și câte o ramă foto pentru prima lor fotografie ca proaspăt căsătoriți”.

Oficierea simultană a căsătoriilor este un eveniment organizat periodic de Primăria sectorului 4, la cererea celor care doresc să-și jure credință într-o altă locație decât Starea Civilă sector 4, adică, în aer liber, în Parcul Lumea Copiilor.

O astfel de ceremonie inedită creează amintiri speciale, iar nouă, ca și organizatori, ne aduce satisfacția că am venit încă o dată în întâmpinarea așteptărilor celor care locuiesc în sectorul 4. Mă simt onorat că toate aceste cupluri au ales Parcul Lumea Copiilor pentru această importantă zi din viața lor. Ca primar și ca soț, cu 27 de ani de căsătorie la activ, le urez și eu mirilor de astăzi să fie buni și înțelepți, să se iubească și să se susțină și le împărtășesc un secret din experiența mea în viața de cuplu: cheia unei căsnicii fericite o reprezintă dragostea, dar și înțelegerea, bine susținută întotdeauna de încredere.

Cristian Popescu Piedone
primarul Sectorului 4