19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 12:07
No menu items!

Zeci de bucureșteni de la periferia Capitalei, în stradă pentru un pasaj

spot_img

Zeci de locuitori ai zonei Domnești au ieșit, sâmbătă, pentru a patra oară în stradă, pentru construirea unui pasaj care să lege zona de Centura Capitalei

3-centurabucuresti-rr

Oamenii spun că fac ore întregi pe o bucată de câțiva kilometri, pentru că numărul mașinilor este în creștere, în acea zonă. Practic, este vorba despre bulevardul Prelungirea Ghencea, care leagă localitățile din zona Domnești de București.

Compania Naţională de Drumuri a anunțat, vineri, că va construi, în primăvara lui 2015, un pasaj între Centura Capitalei şi Domneşti. Astfel, CNADNR susține că a elaborat studiul de fezabilitate precum şi documentaţia de atribuire aferentă pasajului suprateran Centura Bucureşti – Domneşti, acestea fiind deja aprobate în Comitetului Tehnic Economic al CNADNR.

Până la începerea efectivă a lucrărilor, CNADNR trebuie să mai primească un aviz în Consiliul Interministerial de Lucrări Publice a indicatorilor tehnico- economici ce urmează a fi aprobaţi până la finalul lui octombrie. Imediat după acest pas va avea avea loc promovarea obiectivului de investiţii „Pasaj suprateran Centura Bucureşti-Domneşti”, printr-o hotărâre de guvern, în noiembrie.

Ulterior, precizează CNADNR, se va desfăşura demararea şi finalizarea procedurii de achiziţie publică a acestei lucrări de construcţie, care este preconizată a avea loc tot în noiembrie. În cele din urmă, va mai fi nevoie de emiterea Ordinului de începere a lucrărilor la pasaj, în primăvara anului viitor.

Decizia CNADNR de a construi acest pasaj vine după ce oamenii care locuiesc în zonă – aproximativ 20.000 de persoane – au reclamat că sunt afectaţi zilnic de imposibilitatea de a circula, în condiţiile în care Prelungirea Ghencea are câte o singură bandă pe sens, iar numărul maşinilor creşte în ritmul alert al dezvoltării imobiliare. În plus, spun ei, lipsa infrastructurii pietonale reprezintă un risc real pentru copiii din cartierele nou construite.