12.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 3:19
No menu items!

Zeci de autospeciale 4×4, pentru teren dificil, în dotarea Poliției de Frontieră

spot_img

Poliţia de Frontieră Română a recepţionat ultimele 38 de autospeciale 4×4 pentru teren dificil achiziţionate din fonduri europene nerambursabile.

„Ultimul lot de 38 de mijloace de mobilitate terestră 4×4 pentru teren dificil a intrat în dotarea Poliţiei de Frontieră Române. Acestea întregesc completul de 50 de autovehicule achiziţionate din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Proiectului Fondul de Securitate Internă”, a transmis, vineri, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

Primul lot format din 12 autospeciale dotate la standarde de ultimă generaţie, destinate efectuării misiunilor specifice de patrulare în condiţii off-road, au intrat în dotarea Poliţiei de Frontieră în luna august a acestui an.

„Acestea şi-au dovedit deja eficienţa fiind utilizate în misiuni cu grad ridicat de dificultate”, arată sursa citată.

Întregul lot de mijloace de mobilitate terestră destinate supravegherii zonelor de frontieră greu accesibile face parte din contractul în valoare de aproximativ 16 milioane lei finanţat din fonduri externe nerambursabile, prin Fondul de Securitate Internă.

Autospecialele pentru teren dificil au fost distribuite structurilor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră, preponderent de la graniţa din nordul şi sud-vestul ţării, fiind destinate efectuării misiunilor specifice de patrulare în condiţii meteo-climatice defavorabile, în vederea unui control mai eficient al fenomenului infracţional transfrontalier, respectiv combaterea şi prevenirea migraţiei ilegale, respectiv a contrabandei cu produse accizabile.

„Acestea sunt destinate spre a fi folosite de către structurile operative în zone cu teren neamenajat, greu accesibil sau chiar zone inundate, având o multitudine de caracteristici tehnice de înaltă performanţă. Printre acestea este admisia de aer a motorului supraînălţată (de tip ‘snorkel’) care îi oferă capacitatea de a traversa zone inundate cu o adâncime de 80 cm”, precizează IGPF.

Autovehiculul de bază Ford Ranger Double Cab Raptor este dotat cu un sistem de transmisie 4×4 pentru condiţii off-road, având întreaga suspensie reproiectată (amortizoare cu capacităţi crescute de preluare), troliu montat în partea frontală acţionat electric şi proiectoare led cu intensitate de 5.000 lumeni pentru supravegherea zonelor de frontieră.

Ele au motor turbo-diesel, cilindree de 1.996 cmc, 156 KW, tracţiune 4X4, cutie viteze automată cu 10 trepte, integrală decuplabilă cu sistem electronic de control al tracţiunii, suspensie adaptată pentru deplasarea în zone neamenajate/greu accesibile.

                                                                                                                Adina Silav