36.1 C
București
miercuri, 28 iulie 2021 - 14:46

Zborul MH17: Un alt avion cu rămășițe umane a plecat spre Olanda

spot_img

Kievul acuză insurgenții proruși că au doborât Boeing-ul companiei Malaysia Airlines, care transporta 298 de persoane

 ucraina - avion malaezia

Un avion cu rămășițe ale pasagerilor avionului de linie malaezian, prăbușit la 17 iulie, cu 298 de pasageri la bord, într-o zonă controlată de rebeli în estul Ucrainei, a plecat luni de pe aeroportul internațional din Harkov spre Olanda, informează Ria Novosti.

„La ora locală 12:20, am sunat la aeroport și mi s-a spus că avionul (cu rămășițe ale pasagerilor zborului MH17) a plecat spre Olanda”, a declarat un reprezentant al serviciului de presă al primăriei Harkovului, oraș din estul Ucrainei, necontrolat de rebeli.

Totodată, biroul de presă al primăriei Harkov a confirmat aducerea în noaptea de sâmbătă spre duminică a unor rămășițe ale victimelor la uzina Malîșev, de unde sunt depuse în sicrie.

Noi rămășițe umane, găsite vineri și sâmbătă, au fost transportate la Harkov într-un vehicul frigorific și urmează a fi trimise luni cu avionul în Olanda pentru a fi identificate. Peste 200 de sicrie fuseseră repatriate deja în zilele imediat următoare catastrofei, potrivit France Presse.

Kievul acuză insurgenții proruși că au doborât Boeing-ul companiei Malaysia Airlines, care transporta 298 de persoane, între care 193 de olandezi, cu o rachetă furnizată de Moscova, scrie AFP.

C.A.