15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 18:18
No menu items!

Wizz Tours: Ungurii se îngrijesc mai mult de vacanțele lor decât românii sau polonezii

spot_img

Ungurii se raportează la vacanțele lor într-un mod mult mai apropiat în comparație cu românii și polonezii, făcând rezervări foarte timpurii și cheltuind mai mult în deplasări, potrivit unui studiu realizat de compania Wizz Tours și citat de Budapest Business Journal.

Astfel, ungurii și-au făcut rezervări în medie cu o săptămână mai devreme decât anul trecut.

Agenția de turism deținută de compania de transport aerian low-cost Wizz Air, a comparat câteva mii de rezervări online făcute de clienți din Ungaria, România și Polonia, până la 30 iunie.

Anul trecut, ungurii și-au făcut rezervări, în medie, cu 44 de zile înainte de plecare, iar, în acest an, termenul a fost de 52 de zile.

”Indicatorii ar putea scădea până la finalul sezonului de vară, din cauza rezervărilor de ultimă oră, dar tendința va fi identică până la finalul anului”, a declarat István Csanálosi, CEO al Wizz Tours.

În cazul ungurilor, 60% din totalul rezervărilor au fost făcute pentru vacanță, un procent superior față de polonezi – 45%, sau față de români – 44%.

În ceea ce privește suma cheltuită per capita în vacanța de vară, ungurii sunt pe prima poziție, cu 400 de euro. Românii cheltuiesc în medie 330 de euro, iar polonezii, 300.

V.B.