18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 21:48
No menu items!

Vremea rea continuă să facă probleme. Drumuri închise în Buzău şi Vrancea. Trafic restricţionat pentru camioane. Manevrele, oprite în porturile de la Marea Neagră

spot_img

Două sectoare de drum naţional din judeţele Buzău şi Vrancea sunt închise luni dimineaţă din cauza vremii nefavorabile. Traficul este restricţionat pentru maşinile de mare tonaj, pe trei drumuri din Buzău şi Brăila. Sunt oprite manevrele în toate porturile de la Marea Neagră.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, sunt închise circulației următoarele drumuri naţionale, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile:

– DN 22 Râmnicu Sărat, judeţul Buzău  – limita cu judeţul Brăila;

– DN 23B Măicăneşti – Ciorăşti, judeţul Vrancea.

Trafic este restricţionat (autovehicule cu masa mai mare de 7,5 tone) pe:

 – DN 22 limită judeţul Buzău – municipiul Brăila;

– DN 2B municipiul Brăila – municipiul Buzău.

Trafic este restricţionat (autovehicule cu masa mai mare de 3,5 tone) pe:

– DN 2C Costeşti, judeţul Buzău – limită cu judeţul Ialomiţa.        

De asemenea, cunt oprite manevrele în toate porturile de la Marea Neagră.

Până luni seară sunt în vigoare avertizări meteorologice Cod Galben de intensificări ale vântului, cu perioade cu transport de zăpadă în jumătatea de sud a Moldovei, jumătatea de est a Munteniei şi Dobrogea, precum şi de viscol în Carpaţii Meridionali şi Orientali.

                                                                                                                    Adina Silav