13.2 C
București
marți, 15 octombrie 2024 - 2:52
No menu items!

Vosganian: Nemulţumiţii USL, candidaţi pe listele PP-DD

spot_img

Liderul PNL Varujan Vosganian susţine că unii nemulţumiţi din PNL şi PSD care nu vor primi colegii pentru parlament vor candida pe listele PP-DD,  înţelegându-se discret cu lideri locali ai USL că vor reveni la partidele lor după alegeri. „Săptămâna viitoare, într-o amplă festivitate, USL îşi va prezenta listele de candidaţi. Ca orice listă electorală, şi aceasta va stârni nemulţumiri. Iar cele mai mari vor veni din partea acelora care şi-au manifestat intenţia de a candida şi nu se regăsesc printre nominalizări. Unii dintre cei nemulţumiţi se vor resemna, aşteptând alegerile următoare. Alţii vor ameninţa cu dizidenţa, iar dintre aceştia vor fi şi câţiva care îşi vor pune în practică ameninţarea. Aceea de a candida cu orice preţ”, scrie Vosganian într-o postare pe blogul său, explicând că sistemul electoral românesc, atât cel nou, cât şi cel vechi, au făcut deosebit de dificilă sarcina candidaturilor independenţilor.
Vosganian crede că disidenţii care se vor musai parlamentari au la dispoziţie soluţia PP-DD, un liman al frustrărilor, care primeşte traseişti la fel cum primeşte nisipul apă. „Astăzi, un candidat independent are nevoie, pentru a accede în Parlament, de un procent de 50% plus unu în colegiul său. Lucru imposibil de realizat, în condiţiile polarizării politice, accentuate de referendumul din vară. Ceea ce le rămâne, aşadar, de făcut dizidenţilor este să caute un alt partid care să-i susţină. Un astfel de partid, care-şi oferă, cu prisosinţă listele drept liman al frustrărilor este PP-DD. A mai absorbit şi Forţa Civică pe câte unii navigatori prin spaţiile interstelare ale politicii, dar capacitatea sa de absorbţie a fost redusă. Nu că n-ar fi primit mai mulţi, dar şansele unui loc eligibil sunt destul de reduse, dacă ne gândim că patria mamă, PDL, nu mai are locuri destule nici pentru membrii săi statornici, darămite pentru apatrizi cu certificat civic. PP-DD, în schimb, nu are, practic, structuri iar reprezentanţii săi din teritoriu stârnesc sentimente care oscilează între nedumerire şi ilaritate. PP-DD este un sălaş de apatrizi politici, cu aceeaşi sete neistovită a nisipului peste care torni apă”, adaugă Vosganian.

În opinia sa, cei mai periculoşi transfugi nu sunt cei care pleacă supăraţi din USL, ci aceia care pleacă cu voie de la primărie. Fatalmente, USL nu are, într-un colegiu, decât un candidat. Partidele din USL sunt, ca în orice alianţă, mai multe. În multe situaţii, atât penelistul, cât şi pesedistul au năzuit la candidatură. Başca unele locuri unde penelistul sau pesedistul traseist a refăcut traseul în sens invers şi filialele s-au trezit cu parlamentarul pe cap, în postură de proaspăt candidat, iar cei care au rămas pe loc, rezistând cu osârdie guvernării pedeliste, se văd acum trimişi la vestiar. Şi atunci pretendentul păgubit (sau păgubos) candidează, totuşi, dar pe listele PP-DD, cu înţelegerea discretă că, după alegeri se va reîntoarce. „Cât de sinucigaşă este această manevră nici nu mai e nevoie să spun. Fiecare dedublare reduce şansele USL de a câştiga alegerile”, avertizează  Vosganian. (A.M)