11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 13:29
No menu items!

Volodimir Zelenski ar putea fi nominalizat la premiul Nobel pentru Pace

spot_img

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, ar putea fi nominalizat la premiul Nobel pentru Pace.

Iniţiativa aparţine unui grup de politicieni europeni, care au cerut Comitetului Nobel să prelungească procedura de nominalizare până la 31 martie. Oficial, termenul limită a expirat la 31 ianuarie.

„Suntem martori ai curajului poporului Ucrainei care a rezistat acestui război purtat împotriva sa către Federația Rusă. Credem că acum este momentul să arătăm poporului ucrainean că lumea este de partea lor”, se arată în scrisoarea semnată de 36 de politicieni din Olanda, Marea Britanie, Germania, Suedia, Estonia, Bulgaria, România și Slovacia.

Scrisoarea este deschisă pentru semnare de liderii politici din întreaga lume până pe 30 martie.

”Deși suntem conștienți că aceasta este o abatere de la procedură, credem că este justificată de situația actuală, fără precedent. Este datoria noastră democratică să luptăm în fața autoritarismului și să sprijinim un popor care luptă pentru democrație și dreptul său la autoguvernare”, se mai precizează în scrisoare.

                                                                                                                Adina Silav