Vladimir Putin a semnat un decret privind reabilitarea tătarilor din Crimeea

Vladimir-Putin

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat, luni, că a semnat un decret privind reabilitarea tătarilor din Crimea în calitate de popor reprimat în timpul lui Stalin, potrivit AFP.

Ţin să vă informez că am semnat un decret privind reabilitarea tătarilor din Crimeea, a armenilor, germanilor, grecilor, tuturor celor care au suferit în timpul represiunii stailiniste“, a declarat Putin în cadrul unei reuniuni guvernamentale, citat de agenţia RIA Novosti.

Tătarii din Crimeea, care reprezintă aproximativ 12 la sută din populaţia peninsulei, au boicotat în mare parte referendumul din 16 martie, care a condus la alipirea Crimeei la Rusia.

Comunitatea, formată în prezent din aproximativ 300.000 de persoane, cere să beneficieze de o lege rusă din 1991 privind “Reabilitarea popoarelor reprimate”, care oferă dreptul la unele compensaţii.

Tot luni, Vladimir Putin a aprobat amendamentele legislative destinate să faciliteze obținerea cetățeniei ruse de către rusofonii din fosta Uniune Sovietică.

D.M.

NICIUN COMENTARIU