12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 3:01
No menu items!

Vladimir Putin şi Petro Poroşenko, discuție despre o posibilă încetare a focului în Ucraina

spot_img

Liderii celor două state au evocat posibilitatea încheierii unui armistiţiu în zona de operaţiuni militare din sud-estul Ucrainei

porosenko-putin

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, au discutat despre o eventuală încetarea a focului după ce doi jurnalişti ruşi au fost ucişi în conflictul care opune armata ucraineană miliţiilor proruse din estul ţării, a anunţat marţi seara Kremlinul, potrivit AFP.

Vladimir Putin şi Petro Poroşenko au evocat posibilitatea încheierii unui „armistiţiu în zona de operaţiuni militare din sud-estul Ucrainei”, a dezvăluit Kremlinul, la finalul unor discuţii între cei doi şefi de stat în cursul cărora preşedintele Federaţiei Ruse şi-a exprimat îngrijorarea după ce doi jurnalişti ai televiziunii ruse au fost ucişi în Ucraina.

Preşedintele rus a subliniat importanţa asigurării securităţii jurnaliştilor în Ucraina, în timp ce Poroşenko a promis că autorităţile ucrainene vor deschide o anchetă pentru a se stabili circumstanţele în care cei doi jurnailişti ruşi au murit, a anunţat Kremlinul.

Petro Poroşenko a prezentat condoleanţe pentru moartea unor reprezentanţi ai presei ruse şi i-a dat asigurări preşedintelui că o anchetă exhaustivă va fi efectuată sub conducerea sa„, a anunţat cabinetul lui Putin.

De asemenea, liderul ucrainean prooccidental s-a angajat să ia măsurile de securitate necesare pentru protejarea reporterilor care acoperă conflictul, a adăugat Kremlinul.

Un jurnalist al grupului de televiziune VGTRK, Igor Korneliuk  a fost omorât, marți, în urma unui bombardament al forţelor ucrainene în apropiere de Lugansk (estul Ucrainei).

D.M.