13.8 C
București
duminică, 5 mai 2024 - 10:21
No menu items!

Vlad Pascu, cercetat de DIICOT pentru deținere, trafic de droguri de mare risc și punerea la dispoziție a locuinței pentru consum

spot_img

Tânărul drogat de 19 ani, Vlad Pascu, care a provocat accidentul mortal din 2 Mai, este acuzat și de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, trafic de droguri de mare risc și punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri. 

„S-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat, arestat preventiv într-o altă cauză, pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, trafic de droguri de mare risc și punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri.  S-a reținut că inculpatul a cumpărat, în mod repetat astfel de substanțe, în vederea consumului propriu, dar  și pentru a le pune la dispoziția altor consumatori, cu ocazia unor petreceri private, organizate la domiciliul său”, precizează DIICOT într-un comunicat dat publicității vineri.

Comunicatul DIICOT:

”Urmare a comunicatului nr.1 din data de 14.09.2023, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:

La data de 14.09.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –Structura Centrală  au dispus, în două cauze penale, reținerea a  4 inculpați și măsura controlului judiciar față de un inculpat, astfel:

Într-o cauză, s-a dispus măsura reținerii față de 3 inculpați,  cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, deținere de droguri de risc și de mare risc în vederea consumului propriu și  nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

S-a reținut că, în perioada ianuarie-septembrie 2023, inculpații, în mod repetat, au deținut și comercializat droguri de risc și mare risc.

Din cercetări a rezultat faptul că doi dintre inculpați s-au manifestat ca sursă principală de aprovizionare pentru cel de al treilea, care a achiziționat cantități mai mari, pe care ulterior le-a comercializat sub formă de doze.

În cea de a doua cauză instrumentată, s-a dispus reținerea unei inculpate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de influențare a declarațiilor.

Din cercetări a rezultat faptul că, în mod conștient și deliberat inculpata a exercitat  presiuni de natură să constrângă moral  o persoană, pentru a o determina să nu dea declarații de martor sau să facă declarații mincinoase, într-o cauză instrumentată de către DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța privind săvârșirea infracțiunii  de deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu.

De asemenea, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat, arestat preventiv într-o altă cauză, pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, trafic de droguri de mare risc și punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri.  S-a reținut că inculpatul a cumpărat, în mod repetat astfel de substanțe, în vederea consumului propriu, dar  și pentru a le pune la dispoziția altor consumatori, cu ocazia unor petreceri private, organizate la domiciliul său.

Cu privire la un al treilea inculpat, cercetat  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

În urma celor 11 percheziții domiciliare efectuate în cadrul operațiunii ”Hydra”, au fost descoperite și ridicate cantitatea de aproximativ un kilogram canabis, o fiolă de fentanyl de 10 mililitri, un grinder, o cutie de lemn cu urme de materie vegetală, 76 de cartușe de vânătoare, deținute ilegal, 12.500 de lei, 3 telefoane mobile și diverse arme albe (cuțite, săbii, macete).

În cursul acestei zile a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale și de Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”

D.Constantin