11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 1:47
No menu items!

Viorel Cerbu, autorul abuzurilor în cazul familiei Bîrsan, promovat procuror general al Parchetului Curții de Apel București

spot_img

Procurorul Viorel Cerbu, autorul abuzurilor în cazul fostului judecător al României la CEDO, Corneliu Bîrsan, și al soției acestuia, judecătoarea Gabriela Bîrsan, a promovat pe postul de procuror general al Parchetului Curții de Apel București.  

În 2011, Viorel Cerbu – procuror al DNA – a efectuat o percheziție la domiciliul familiei Bîrsan, călcând în picioare imunitatea diplomatică de care beneficiau aceștia, prin prisma funcției de judecător la CEDO deținută de profesorul Corneliu Bîrsan. Abuzurile incalificabile au fost confirmate chiar de către CEDO, care la dată de 29.11.2012 a emis o hotărâre în care a ridicat imunitatea Gabrielei Bîrsan, dar a constatat încălcarea imunității soților Bîrsan până la acel moment, dar și violarea drepturilor omului în cazul percheziției domiciliare și a actelor de urmărire penală efectuate până la ridicarea imunității.

Mai mult, abuzurile comise de Viorel Cerbu au fost confirmate și de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ.

Instanța supremă a decis la dată de 31 ianuarie 2013 să anuleze în mod irevocabil Hotărârea CSM nr. 765 din 6.10.2011 prin care s-a încuviințat percheziția cerută și efectuată de procurorul DNA Viorel Cerbu. Corneliu Bîrsan a dezvăluit că a fost interceptat pe baza unui mandat de siguranță națională.

Profesorul Corneliu Bîrsan a dezvăluit că atât el cât și soția să au fost ascultați ilegal, în pofida imunității de care se bucură, procurorii interceptand chiar și discuțiile personale: “La momentul la care s-a făcut ascultarea, a fost o ascultare ilegală și a soției. Eu sunt aici de 14 ani (n.r. – la CEDO), soția a rămas în continuare să-și desfășoare activitatea de judecător pentru că această este profesia ei. Ei bine, unul din modurile noastre de conviețuire a fost dat de convorbirile telefonice, două, trei pe zi. Cum este permis, cum este posibil că tot ceea ce eu vorbeam cu soția, legat de viață noastră, de copilul care era cu mine, chiar de unele lucruri care țineau de profesia noastră, nicidecum de lucruri care țîn de trafic de influență, să fi fost ascultat atâta amar de vreme? Nici acum nu știu cât timp, pentru că niciodată nu mi s-a spus”.

Profesorul Bîrsan a mai explicat, de asemenea, că interceptările au fost realizate în baza unui mandat de siguranță națională, modalitate care contravine dispozițiilor Convenției Europene pentru Drepturile Omului, așa cum s-a stabilit prin Hotărârea “Popescu împotriva României”: “S-a început cu mandat de siguranță națională. Mandatul de siguranță națională a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, lucrurile nu au fost nici până în prezent reglementate în legislația română, în conformitate cu dispozițiile Convenției. (…) Din 2007, în cauza Popescu împotriva României, CEDO a spus că aceste dispoziții sunt incompatibile cu dispozițiile Convenției. În mod firesc, urmă executarea hotărârii CEDO, deci România trebuia să modifice legea siguranței naționale, în privința ascultarilor telefonice”. 

Judecătoarea Gabriela Bîrsan a fost achitată definitiv în dosarul deschis abuziv pe numele său, la începutul lunii mai a anului trecut.