9.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 4:01
No menu items!

Violeta Alexandru, acuzată de manipulare: Nu sunt vinovați funcţionarii de întârzierile de la Casele de pensii

spot_img

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, este acuzată de sindicatul din minister de manipulare şi dezinformare în legătură cu întârzierile de la Casele de pensii, subordonaţii săi susţinând că acestea sunt cauzate de lipsuri de natură logistică şi de personal.

„Doamna ministru ar trebui să înţeleagă că în loc să transmită prin intermediul social media sau canalelor de televiziune informaţii eronate, actualilor sau viitorilor beneficiari de pensii din dorinţa de a-şi crea popularitate, ar trebui să se preocupe şi de demersurile necesare schimbării cadrului legislativ, care, de altfel intră în atribuţiile domniei sale. Într-o societate în care vârstnicii sunt o categorie destul de încercată, unde statul nu are îndeajuns respect pentru a le asigura traiul decent, după o viaţă de muncă (aşa cum ministrul Muncii afirmă ori de câte ori are ocazia), statul în loc să se preocupe să găsească variante să le asigure un venit decent, îşi manifestă dispreţul prin actualul ministru al Muncii, faţă de propriile instituţii pe care le coordonează. Un ministru trebuie să fie implicat şi dedicat în activităţi de dezvoltare a ministerului, nu în activităţi de manipulare şi dezinformare sperând prin acestea în creşterea propriei imagini publice”.

Conform Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii, suplimentarea personalului trebuia făcută încă din anul 2019, astfel încât acesta să nu poată fi mai mic decât numărul corespunzător raportului 1 salariat la 2.000 de asiguraţi şi beneficiari de prestaţii de asigurări sociale, raportul actual arătând însă că este un salariat la 3.000 de asiguraţi. Din păcate, spun sindicaliştii, în condiţiile în care aceste obligaţii, care nu reveneau angajaţilor, nu au fost îndeplinite, “este nedrept ca activitatea noastră să fie judecată superficial, fără a fi luate în calcul toate aspectele menţionate”.