7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 3:14
No menu items!

Vîntu: Domnule procuror, vezi bine că m-am tuns. M-am pregătit să merg mâine în arest

spot_img

SOV 2_SZ

Parchetul General l-a ridicat, joi dimineaţă, de acasă pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, chiar în preziua pronunţării sentinţei în dosarul în care este acuzat de favorizarea lui Nicolae Popa, condamnat, alături de Ioana Maria Vlas în dosarele FNI şi FNA. În acest dosar, Vîntu are deja două sentinţe nefavorabile ale instanţelor inferioare, respectiv doi ani de închisoare, după ce procurorii Parchetului General au adus dovezi că omul de afaceri i-a finanţat fugarului şederea în Indonezia.

Avocaţii omului de afaceri susţin că noul dosar, în care Vîntu a fost, abia joi, pus sub acuzare, a fost constituit ca urmare a unei adrese transmise de autorităţile Republicii Moldova care atestau că omul de afaceri şi-ar fi înregistrat un buletin sub identitate moldovenească. Pe buletinul de indentitate s-ar fi găsit o imagine nemodificată a lui Sorin Ovidiu Vîntu, dar sub numele de Haralampie Sorin Corneanu, actele au fost emise în 2003, în Raionul Cantemir. Actul de identitate nu a fost găsit la percheziţiile de joi.

Nu e vorba de niciun document falsificat, de niciun pașaport falsificat. E vorba de cineva care și-a luat un buletin moldovenesc. Cineva s-a folosit de fotografia mea. Lucrurile sunt clare pentru procurori, dar ei trebuie să facă cercetările necesare. E o fotografie pe care o găsiți pe toate site-urile din lume

Sorin Ovidiu Vîntu
om de afaceri

Este pentru a doua oară când autorităţile române sunt informate cu privire la existenţa unui document fals de identitate pe numele lui Sorin Ovidiu Vîntu. Presa a relatat în 2004 o situaţie la indigo, însă documentul nu a fost niciodată prezentat.

Mihaela Chiper