12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 4:19
No menu items!

Vila de protocol a SPP din Snagov, mai importantă decât bugetul

spot_img
  • Diana TACHE

Ședința de Guvern din 10 februarie a avut o mare urgență pe ordinea de zi. Nu, nu este vorba de proiectul de buget, pe care îl așteaptă toate instituțiile, firmele, oamenii din țara asta. Urgența a venit de la SPP, condus, in continuare, tot de generalul Lucian Pahonțu.

Șeful SPP a cerut Guvernului adoptarea unui proiect privind actualizarea valorii de inventar a unui bun imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Serviciului Protecție și Pază. Mai exact, SPP a băgat gaze și a făcut niște lucrări de reamenajare la o vilă pe care o deține la Snagov, așa că valoarea de imobil trebuia reevaluată în actele oficiale.

Să vedem însă câtă treabă a avut domnul Pahonțu la vila SPP din Snagov.

„La imobilul cu numărul MF 160732 situat în Snagov, strada Florilor, nr. 153, s-au efectuat lucrări de reamenajare și extindere în suprafață de aproximativ 35m2, precum și un branșament de gaze naturale, astfel cum reiese din Procesul-Verbal de recepție la terminarea lucrărilor cu nr. N4043 din 24.12.2019 și respectiv Procesul-Verbal de recepție la terminarea lucrărilor cu nr. Cz 73 din 02.03.2020”, se arată în nota de fundamentare a proiectului, postată pe site-ul Guvernului.

Tot de aici aflăm și noua valoare a imobilului – peste 2 milioane de lei.

„Ca urmare a recepționării investițiilor realizate se majorează valoarea imobilului menționat anterior cu 511.640,46 lei și respectiv 32.845,00 lei, ajungând la valoarea de 2.124.676,96 lei”. 

Conform informațiilor publice din ultimii ani, imobilul din str. Florilor, nr. 153, din Snagov a fost trecut, în 2011, prin ordonanță de urgență, din proprietatea publică în cea privată a statului. Este vorba despre vila nr. 1B din Snagov, una dintre preferatele lui Nicolae Ceaușescu. Cu o suprafață construită de peste 500 de mp și cu un teren de 1,2 hectare, vila este utilizată acum ca imobil de protocol de către demnitari și se află în administrarea SPP.

Serviciul de Protecție și Pază este singurul serviciu secret care a beneficiat, la împărțirea bugetului, de mai mulți bani ca anul trecut, la SRI, SIE și STS fiind alocate mai puține fonduri.

Diana TACHE