14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 16:14
No menu items!

Vila de la Snagov propusă lui Băsescu nu s-a vândut nici a treia oară

spot_img

Regia Patrimoniului Protocolului de Stat nu a primit nicio ofertă pentru vila 11 din Snagov propusă iniţial fostului preşedinte Traian Băsescu drept reşedinţă

vila 11 snagov

Vila 11 Snagov a fost scoasă la vânzare de trei ori, prețul de pornire suferind reduceri. conform legii, dacă imobilul nu este vândut nici a treia oară, se inițiază procedura de negociere, pe baza unei oferte de cumpărare care va putea fi mai mică cu 30%, dar nu mai mică decât valoarea de inventar a imobilului. Doar în cazul mai multor oferte de negociere, RA-APPS mai poate organiza o licitație.

Prețul de pornire al vilei a fost de 3.018.900 euro plus TVA, dar ofertele au lipsit. Imobilul are o suprafață utilă de peste 1.700 de mp, are etaj și mansardă, o clădire de birouri, una administrativă și un teren de 27.400 de metri pătrați.

Imobilul i-a fost propus fostului șef al statlui, Traian Băsescu, ca reședință, pe o listă cu alte șase vile de protocol. Băsescu declara la vremea respectivă că a agreat varianta, dar Guvernul nu i-a mai răspuns, apoi vila a fost scoasă la vânzare de RA-APPS. În același interval de timp, Guvernul i-a alocat lui Traian Băsescu, ca reședință, vila din strada Gogol din cartierul Primăverii, unde a locuit Mioara Roman, fosta soție a lui Petre Roman. vila a necesitat lucrări de reparații, pe durata cărora Băsescu a decis să se mute la Scroviștea, provizoriu, într-un alt spațiu al RA-APPS, care cuprinde 120 de metri pătrați.

Al. Maghiar