Vietnamul şi Malaysia nu au găsit resturi ale avionului dispărut în zona indicată de un satelit chinez

malaysia-airlines

Vietnamul a anunţat joi că avioanele sale nu au reperat resturi într-o zonă în care au fost semnalate “obiecte plutitoare” de către un satelit chinez şi care ar putea să aparţină avionului de tip Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, dispărut de pe radare sâmbătă, cu 239 de persoane la bord, informează AFP.

Am trimis în această (joi) dimineaţa două avioane (de tip) AN-26 pentru a inspecta zone maritime din apropierea Insulei Con Dao, unde au fost detectate trei obiecte suspecte de către un satelit chinezesc. Avionele au revenit fără să fi găsit ceva, pentru moment

Dinh Viet Thang,

Adjunctul directorului Aviaţiei Civile vietnameze

Un avion malaysian trimis în zonă joi după-amiaza a facut aceeaşi constatare. “Zero observare”, a scris într-un SMS trimis AFP şeful operaţiunilor aeriene malaysiene, Affendi Buang.

China va continua operaţiunile de căutare a avionului de tip Boeing aparţinând companiei Malaysia Airlines, “atât timp cât va rămâne o rază de speranţă”, a declarat joi premierul chinez Li Keqiang.

“Nu vom renunţa să anchetăm cu privire la cel mai mic indiciu potenţial care va fi găsit”, a subliniat premierul chinez într-o conferinţă de presă, afirmând că rudele celor 153 de pasageri chinezi de la bordul zborului MH370 “sunt consumaţi de angoasă”.

C.A.

NICIUN COMENTARIU