13.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 12:07
No menu items!

Vier Pfoten a sterilizat peste 8.000 de animale fără stăpân în 2013

spot_img

Dog-Pet-Adoption

Medicii veterinari Vier Pfoten au sterilizat peste 8.000 de animale fără stăpân din România și străinătate pe parcursul anului 2013, iar începând din toamna anului trecut, proiectele de sterilizare au fost dublate de o amplă campanie de încurajare a adopțiile de câini din adăposturi și de pe stradă.

Potrivit unui comunicat al asociației Vier Pfoten, 8.206 de câini și pisici au fost sterilizate în cadrul proiectelor derulate de medicii Vier Pfoten în România, Bulgaria, Lituania, India și Sudan. Alte 894 de animale aflate în situații dificile au beneficiat de intervenții chirurgicale și tratamente gratuite.

„În Romania, medicii Vier Pfoten au sterilizat în total 3.858 de animale cu și fără stăpân, în cadrul campaniilor gratuite derulate în cinci orașe și localități. În Capitală au fost sterilizați 2.745 de câini și 426 de pisici, în baza celor două Protocoale de colaborare încheiate cu Primăria Sectorului 6, respectiv cu Primăria Capitalei. Din septembrie 2013, proiectul din baza canină Pallady aparținând Primăriei Municipiului București a fost întrerupt, după ce Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) a suspendat în mod abuziv Protocolul, iar medicii Vier Pfoten nu au mai avut acces în clinica bazei”, se arată în comunicat.

După modificarea legii de gestionare a câinilor fără stăpân (OUG 155/2001), care permite eutanasierea acestora după 14 zile de cazare în adăpost, Vier Pfoten a lansat o amplă campanie de încurajare a adopțiilor cu mesajul „Adoptă un câine și Salvează o viață”, oferind sterilizare și servicii medicale gratuite pentru animalele fără stăpân adoptate.

„Am început anul 2013 bine, în forță și cu mari speranțe. L-am terminat într-o notă sumbră, cu o lege aberantă făcută pe genunchi, cu minciuni din partea autorităților, cu nenumărate cazuri de cruzime și cu omorârea câinilor din adăposturi. Este trist să vrei să faci ceva util în propria țară și să fii oprit chiar de cei care ar trebui să te susțină și să-ți aprecieze eforturile. (…) Trag un semnal de alarmă și reamintesc celor care cred că omorârea va rezolva problema că se înșală amarnic. Omorâm de ani de zile și tot avem câini pe stradă. Singura soluție eficientă și umană este sterilizarea în masă, pedepsirea abandonului și încurajarea adopțiilor”, a declarat dr. vet. Anca Tomescu, coordonator al proiectului Animale fără Stăpân, Vier Pfoten.

„Animale fără stăpân” este unul dintre cele mai importante și mai vechi proiecte derulate de Vier Pfoten în România, primele campanii având loc încă din anul 2002. Programul are ca scop aplicarea singurei soluții pe termen lung de gestionare a populației de câini fără stăpân — respectiv limitarea înmulțirii acestora — ținând cont în același timp de bunăstarea animalelor.

D.M.